VIDEO- Crăciun cu sarmale la conservă. Unii români nu își permit nici măcar strictul necesar

Unii români nu își permit nici măcar cele necesare de Crăciun. Pentru a economisi, românii aleg sarmalele la conservă.

Strictul necesar, așa putem descrie masa de Crăciun din acest an. Ca să aibă totuși puțin din toate de sarbatori, mulți au apelat la diverse tertipuri. Tradiționalele sarmale provin din conservă. Cozonacul este dintre cei cu umplutura mai săracă, iar fructele și legumele sunt dintre cele mai lovite. Pentru mulți, masa de sărăbtoare se anunță cea mai săracă din ultimii an i, a transmis Cristian Sabbagh.

Crăciun cu sarmale la conservă

Sarmale la conservă nu sună așa rău, mai ales când prețul este accesibil. 16 lei costă o conservă de 400 de grame.

Cei care vor să-și prepare propriile sarmale, caută cea mai ieftină carne. Nu se încumetă să dea 28 de lei pe kilogramul de ceafă de porc, așa că se mulțumesc cu organe- care costă cu 40% mai puțin. Dar și aici, omenii nu se aruncă că cumpere prea mult.

La raionul cu cozonaci, mulți nici nu îndrăznesc să se uite la cei mari, cu umplutură bogată. Îi aleg pe cei cu puțină nucă și cacao care costa 12 lei. Doar că printre ingrediente se numără conservanți și aditivi, departe de rețeta tradițională.

Strictul necesar! Puțin cozonac, o bucată de tort, a

spus un cumpărător.

Cea mai mică figurină de ciocolată cu Moș Crăciun costă 2,5 lei. Iar pentru aperitiv, o porție de salată de boeuf are prețul de 12 lei.

Sinceră să fiu, sunt sponsorizată de copii că altfel nici nu aș îndrăzni să mă gândesc, a spus un cumpărător.

De pe masă nu pot lipsi fructele și legumele.

Și aici se poate economisi.

Tragem linie și vedem că o masă de Crăciun, doar cu strictul necesar costă aproximativ 55 de lei pentru o singură persoană.

Citește și: VIDEO- Plățile cash, limitate de la 1 noiembrie. Nu vom mai putea face cumpărături mari cu banii jos


Reporter

Mereu am știut că vreau să fiu jurnalist.... până la urmă, cui nu îi place să apară la televizor să-l vadă rudele și vecinii? Am zeci de filmulețe din copilărie în care îi intervievez pe părinții și bunicii mei – probabil sunt printre cele mai bune interviuri ale mele.

Am făcut Facultatea de Jurnalism și Științe Sociale la Universitatea Hyperion, însă visul meu a început să prindă contur abia când m-am angajat la o televiziune de știri. Acolo am învățat de fapt ce înseamnă meseria de jurnalist, cum să faci o știre, cum să pui întrebarea potrivită la momentul potrivit, cum să scoți în față problemele oamenilor.

În mare parte fac materiale economice – despre credite, salarii, cheltuieli, economii și afaceri. Dar îmi place să vorbesc și despre problemele legate de mediu, precum poluarea și cât de important este să reciclăm și să risipim cât mai puțin.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri