VIDEO: În 24 de ore a plouat în județul Constanța cât pentru o lună de toamnă. Mai multe străzi au fost inundate, zeci de copaci au căzut și traficul feroviar a fost afectat
1 din 3 | În 24 de ore a plouat în județul Constanța cât pentru o lună de toamnă
2 din 3 | Valurile din largul mării
3 din 3 | Mai mulți copaci au fost smulși din rădăcini
Județul Constanța se confruntă de două zile cu ploi abundente, sub coduri portocalii succesive. Vântul puternic și riscul de viituri au agravat situația: străzi și zone de promenadă au fost inundate, copaci au fost doborâți, iar circulația feroviară dintre Constanța și Mangalia a fost suspendată.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 85 de litri de precipitații pe metru pătrat în municipiul Constanța și 125 de litri în zona Digului. La Mangalia, cantitatea a ajuns la 114 litri pe metru pătrat, iar în zona Eforie sunt estimate între 90 și 130 de litri. Potrivit informațiilor prezentate, asemenea cantități sunt comparabile cu cele dintr-o lună ploioasă de toamnă, dar s-au acumulat într-o singură zi.
Citește și: Trenurile nu mai circulă între Eforie Nord și Eforie Sud, după ce calea ferată s-a surpat. Anunțul CFR
Sistemul de canalizare a cedat în anumite zone
Ploile au pus la încercare sistemul de canalizare, care a cedat în unele zone. Apa a trecut de glezne pe anumite străzi și pe promenadă, îngreunând deplasarea pietonilor, iar pe plajă a săpat șanțuri înainte să se scurgă în mare.
Pompierii au avut 18 intervenții, iar autoritățile locale au intervenit de alte șase ori, în special pe străzi inundate. Zeci de copaci au fost smulși din rădăcini, inclusiv pe un bulevard intens circulat din Constanța. Un localnic a povestit că un copac a căzut peste mașina sa în timp ce dormea.
Acesta a scăpat nevătămat, deși crengile au atins autoturismul.
Traficul feroviar între Constanța și Mangalia a fost afectat
O altă consecință majoră a ploilor este surparea terasamentului căii ferate dintre Constanța și Mangalia, în apropiere de Eforie Sud.
O porțiune mare de pământ a cedat sub greutatea apei, formând un crater de aproape trei metri adâncime. Linia va rămâne închisă, iar reparațiile sunt estimate să dureze 30 de zile.Citește și: VIDEO Circulația feroviară între Constanța și Mangalia, suspendată după surparea terasamentului
Cod portocaliu de ploi și cod galben de vânt puternic în județul Constanța
În largul Mării Negre, valurile depășesc patru metri, iar efectele ciclonului se resimt și pe țărm.