VIDEO Iranul a atacat o navă care încerca să treacă prin Strâmtoarea Ormuz

Iranul a atacat o navă care încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz

(Sursa foto: X.com)

Strâmtoarea Ormuz rămâne într-o blocadă aproape totală pentru tranzitul petrolului dinspre Orientul Mijlociu.

Gărzile Revoluționare ale Iranului au anunțat, marți, că au lovit o navă care încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz,  calea navigabilă crucială pentru fluxurile energetice globale.

Citește și: Putin primește o mână de ajutor de la Trump în războiul cu Ucraina

Forțele navale ale Gărzilor Revoluționare au anunțat, într-un comunicat publicat pe platforma de știri a instituției, Sepah News, că "un super-petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz și a luat foc”.

Iranul a impus o blocadă asupra Strâmtorii după ce Statele Unite și Israelul au lansat atacuri împotriva Republicii Islamice în luna februarie, declanșând astfel un război prelungit în Orientul Mijlociu.

Cel puțin 12 vase au fost atacate în ultima săptămână

Datele furnizate de o agenție maritimă indică faptul că, în ultima săptămână, cel puțin 12 petroliere au fost atacate în Strâmtoarea Ormuz și în zonele adiacente, pe fondul intensificării campaniei Iranului de a bloca eforturile susținute de SUA de a transporta petrol.

Agenția britanică UK Maritime Trade Operations a publicat noi rapoarte referitoare la șase nave lovite duminică, cinci petroliere și un portcontainer.

Cinci dintre incidente au avut loc în Strâmtoarea Ormuz, iar unul în apropierea zonei de ancoraj Sohar din Oman, conform The National.

Gărzile Revoluționare din Iran, noi avertismente pentru Strâmtoarea Ormuz

Nava atacată ieri de armata Iranului încercase să traverseze zona "dezactivându-și sistemele de avertizare” și "ignorând avertismentele forțelor navale ale Gărzilor”.

Ali Ozmaei, comandantul forțelor navale ale Gărzilor, avertizase în acest weekend că orice navă care își dezactivează transponderul pentru a evita detectarea în timpul traversării strâmtorii va fi considerată "ostilă” și va suporta "o ripostă severă”.

Președintele SUA, Donald Trump, a încercat să mute atenția dinspre Strâmtoarea Ormuz către problemele de alimentare cu motorină din Rusia, acuzând Ucraina pentru prețurile mari la țiței.

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a reacționat spunând că principala cauză a scumpirilor la diesel are legătură cu războiul din Orientul Mijlociu, nu cu rafinăriile din Rusia.

"Toată lumea înțelege că prețurile mari la motorină nu au legătură cu loviturile noastre din Rusia, ci cu blocajul din Strâmtoarea Ormuz", a precizat Zelenski.

Criza combustibilului devine o problemă serioasă pentru Trump în perspectiva alegerilor americane de la jumătatea mandatului, motiv pentru care liderul de la Casa Albă a anunțat unilateral un "armistițiu" între Rusia și Ucraina în privința infrastructurii energetice.

Dacă republicanii își pierd majoritatea în Congres, lui Trump îi va fi mult mai greu să-și impună politicile.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri