VIDEO Scumpirea carburanților golește străzile Capitalei. Șoferii renunță la mașini sau suportă costuri uriașe

Creșterea prețurilor la carburanți a început să se reflecte vizibil în traficul din capitală, unde valorile de trafic au scăzut semnificativ, iar străzile par mai libere decât în anii precedenți.

Mulți șoferi recunosc că nu-și mai permit să se plimbe cu mașina așa cum o făceau anul trecut, iar unii au ales să renunțe la anumite drumuri sau să folosească mijloacele de transport în comun.

În centrul de monitorizare a traficului din capitală se observă o reducere a numărului de mașini, atât în orele de vârf, cât și în restul zilei. Spre exemplu, în marile intersecții, traficul este mult mai fluid, fără ambuteiaje, o situație rar întâlnită în aceeași perioadă a anului trecut.
Această schimbare este direct legată de scumpirea carburanților, care a depășit pragul de 10 lei pe litru.

Potrivit datelor oferite de Inese, un plin de benzină costă în medie cu 25% mai mult față de anul trecut, iar motorina s-a scumpit cu 35%, ceea ce înseamnă aproximativ 150 de lei în plus pentru un plin. Aceste creșteri au determinat mulți șoferi să-și regândească modul în care folosesc mașina, iar unii au renunțat complet la anumite drumuri, preferând transportul public.

Cu toate acestea, există și șoferi care, în ciuda prețurilor ridicate, nu pot renunța la autoturism. Pentru unii, mașina este indispensabilă din motive profesionale sau personale. „Dom’le, cum fac rost de bani fără mașină? Nu se poate”, spune un șofer. Altul explică că transportul sculelor necesare muncii sale nu este posibil fără autoturism. Acești șoferi sunt nevoiți să suporte costurile mari și să încerce să-și crească veniturile pentru a face față cheltuielilor.

Experții atrag atenția că majoritatea șoferilor din România nu sunt doar afectați financiar, ci și psihologic. Mașina oferă un sentiment de control asupra mediului și deplasării, iar renunțarea la ea poate genera anxietate. Statisticile arată că o creștere de 10% a prețurilor la carburanți determină o reducere de doar 1% a distanței parcurse cu mașina, ceea ce indică o rezistență mare la schimbare.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri