Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul morții Valentinei, a acceptat extrădarea în România prin procedură simplificată. Bărbatul de 30 de ani era iubitul victimei

Vlad Băltățeanu a acceptat extrădarea în România prin procedură simplificată

Vlad Bălțățeanu, reținut în Elveția la sașe zile după ce iubita sa a fost găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, a acceptat extrădarea în România prin procedură simplificată.

Pe data de 22 septembrie, Valentina a fost găsită moartă într-o valiză, pe râul Olt. Potrivit autopsiei, medicii legiști au descoperit că tânăra de 28 de ani a fost ucisă în bătaie cu 24 de ore înainte să îi fie descoperit cadavrul.

Vlad, iubitul acesteia, a fost considerat principal suspect în cazul crimei încă de la descoperirea macabră. Tot de atunci, bărbatul de 30 de ani a fost dat dispărut, pe numele său fiind emis un mandat international de arestare în lipsă.

Anchetatorii au stabilit că Vlad Bălțățeanu ar fi părăsit România înainte ca trupul tinerei să fie descoperit, iar ulterior au apărut informații potrivit cărora acesta ar fi ajuns în Ungaria, apoi în Italia și Elveția. Pe 28 septembrie, Vlad a fost reținut în Elveția, în Cantonul St. Gallen.

Citește și: VIDEO „El o să vină acasă, dar copilul meu nu mai vine”. Tatăl Valentinei, prima reacție după ce Vlad s-a predat poliției din Elveția: „Toţi taţii ştiu ce i-ar face”

Vlad Bălțățeanu a acceptat extrădarea în România prin procedură simplificată

Potrivit ultimelor informații transmise de Oficiul Federal din Elveția, Vlad Bălțățeanu, bărbatul cercetat pentru omor în cazul Valentinei, a acceptat extrădarea în România prin procedură simplificată.

„Oficiul Federal de Justiție (OFJ) poate confirma că, la 28 septembrie 2026, o persoană a fost arestată în Cantonul St. Gallen în numele nostru și în baza unui mandat emis de România în Sistemul de Informații Schengen (SIS).

Această persoană este suspectată de uciderea unei femei în România. În urma interogatoriului inițial, suspectul a consimţit la extrădarea în România prin proceduri simplificate.

Din motive de confidențialitate și pentru a asigura procesul de extrădare în siguranță, nu vor fi divulgate informații suplimentare. Pentru întrebări suplimentare, vă rugăm să contactați autoritățile române", a transmis Oficiul Federal din Elveția, potrivit antena3.ro.

Citește și: Noi informații ies la iveală în cazul lui Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul morții Valentinei. Bărbatul de 30 de ani nu s-a predat, ci ar fi fost, de fapt, arestat în baza alertei introduse de România în Sistemul de Informații Schengen

Potrivit legislației, extrădarea voluntară înseamnă că persoana acceptă să fie predată statului care o solicită și renunță la dreptul de a se opune extrădării.

În acest caz, nu mai este necesară prezentarea cererii formale de extrădare și a tuturor documentelor prevăzute de lege, dacă acest lucru este permis de convenția internațională aplicabilă sau de legislația statului solicitat.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri