În zona de vest, nord-vest, centru și la munte se anunță precipitații.

Ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. În weekend, în zona montană, va fi viscol puternic, cu un strat de zăpadă consistent.

În următoarele zile, o depresiune atlantică puternică va traversa Peninsula Scandinavă și regiunea baltică.

De asemenea, România va fi afectată de fronturile asociate acestei depresiuni, aducând ploaie și ninsori.

Furtuna Pia ajunge astăzi în România

Țara noastră va fi traversată de primul front începând de joi seara, 21 decembrie, până vineri, 22 decembrie. În zonele montane și în zonele mai înalte din Maramureș și nordul Transilvaniei va ninge. De asemenea, la nivel local vor fi precipitații mixte. În zonele de câmpie vor predomina ploile. Totodată, vor fi posibile depuneri de polei.

După trecerea frontului, vineri, vor exista în continuare intervale cu averse de ninsoare la munte, dar și la nivel local, în nordul și centrul țării.

În mai multe regiuni, vor fi intensificări ale vântului. În zonele înalte de munte va fi viscol puternic, potrivit meteoradar.ro

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Citește și: Cum va fi vremea de Crăciun 2023 în București și marile orașe ale țării? Vom avea 15 grade!

Ninsorile vor predomina înaintea Crăciunului

În ceea ce privește ninsorile, acestea vor predomina chiar înaintea Crăciunului, de sâmbătă până duminică, 23- 24 decembrie.  

Motivul va fi presiunea scăzută, care, odată ce ajunge la est de Marea Baltică, favorizează pătrunderea unui aer rece dinspre nordul continentului.

De asemenea, de această dată, va ninge pe arii mai extinse în nord, centru, vest și nord-est și vor fi perioade cu vânt puternic în cea mai mare parte a țării. Local, se va depune strat de zăpadă și în zonele mai joase de relief din aceste regiuni. 

Citește și: VIDEO- Furtuna Pia lovește România ca un uragan. Avertizările specialiștilor

În unele localități, aflate mai aproape de munte, grosimea stratului de zăpadă poate depăși 10- 15 cm.

În sud, șansele de zăpadă vor fi mai mici. Pe spații mai restrânse nu sunt excluși fulgii de zăpadă, mai ales în nordul Munteniei și al Olteniei și în zonele de deal și podiș din Dobrogea, potrivit Antena3.ro.  


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si