Potrivit unui comunicat transmis miercuri de reprezentantii Institutului de Psihiatrie Socola din Iasi, rudele unui pacient internat in aceasta unitate, in varsta de 25 de ani, au anuntat ca acesta a fost agresat de alti doi bolnavi.

Conducerea institutului a demarat o ancheta interna, iar daca fapta este confirmata, angajatii care i-au lasat pe bolnavi nesupravegheati risca sa fie concediati.

”In acest moment, asteptam rezultatele de la Institutul de Medicina Legala Iasi pentru a vedea daca agresiunea se confirma.

Regretam cele intamplate, am demarat o ancheta, iar daca se confirma faptele, Comisia de Disciplina va aplica sanctiunile corespunzatoare, implicit desfacerea contractului de munca al celor care nu au supravegheat pacientii si s-a putut ajunge la un astfel de eveniment neplacut”, a declarat medicul Gabriel Oprisanu, managerul Institutului de Psihiatrie Socola din Iasi.

El a mai spus ca incidentul a fost raportat atat la Directia de Sanatate Publica din Iasi, cat si Ministerului Sanatatii.

Totodata, familia pacientului care ar fi fost agresat sexual a sesizat Politia care a deschis un dosar penal.

”Am primit o sesizare privind faptul ca un pacient ar fi fost agresat. S-a intocmit dosar penal in acest caz, deocamdata cercetarile sunt in faza incipienta”, a declarat Anca Vajiac, purtator de cuvant al Politiei judetene Iasi.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si