Banca Națională a României e pregătită pentru aderarea la euro. BNR: „Este nevoie de eforturi pe toate palierele”

Banca Națională a României e pregătită pentru aderarea la euro. BNR: „Este nevoie de eforturi pe toate palierele”

(Sursa foto: Facebook)

Potrivit lui Cristian Popa, membru în Consiliul de Adminsitrație al BNR, Banca Națională a României e pregătită pentru aderarea la zona euro.

Potrivit lui Cristian Popa, aderarea la zona euro reprezintă pentru România atât un fenomen economic, cât și unul politic.

„În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la euro este strict condiționat de avansul pe frontul consolidării fiscale. Chiar și cu 6% deficit, este un progres față de 9%, însă condițiile de la Maastricht ne cer maxim 3% și sunt mult mai multe condiții decât deficitul maxim de 3%.

Noi le-am promis europenilor că în 2029-2030 să coborâm cu deficitul sub 3%, de acolo încolo putem să ne așezăm la masă, să avem o discuție serioasă cu ei, însă un mesaj important pe care Banca Națională a României l-a dat este că trecerea, aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar este și un fenomen politic. Este nevoie de eforturi pe toate palierele, este nevoie ca toți decidenții din această țară să facă acele sacrificii.

Citește și: Măsura PNRR a Guvernului Niculescu care nu este acceptată de social-democrați. Partidul susține că reforma împovărează cetățenii: „PSD nu-i va amăgi pe români”

Nu e ușor să reduci deficitul, ne e foarte clar. Nu este ușor să reducem datoria publică, nu este ușor să aducem inflația unde trebuie, însă e nevoie de acest efort care nu stă doar la Banca Centrală ”,

a afirmat Cristian Popa, în cadrul Summitului Rethink România 2026- „O viziune pentru România”, organizat la Sinaia.

Banca Centrală este gata pentru aderarea la zero euro din mai multe puncte de vedere, mai spune Cristian Popa:

„Banca Centrală face mai degrabă acele eforturi tehnice și suntem pregătiți din multe aspecte, din multe puncte de vedere. Sisteme de plăți, putem printa bancnote euro, în curând vom putea bate monede euro, însă e nevoie de un efort mult mai mare.

E nevoie să înțelegem, spun eu în nume privat, în nume personal, ca și economist, că nu toate lucrurile sunt roz în zona euro, sunt mai degrabă lucrurile pozitive, e mai degrabă bine pentru România, însă trebuie să înțelegem că sunt plusuri și minusuri și să mergem pe această direcție. Eu sprijin trecerea la euro, cred că este important să mergem pe acest drum și drumul e important și destinația, însă trebuie să înțelegem că nu e doar lapte și miere”.

Citește și: Măsuri urgente adoptate de Guvern după ultimele violențe din școlile din România. Luca Niculescu: „Toate instituțiile responsabile le sunt alături pentru a face față acestui fenomen”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri