Bloc din București, la un pas de prăbușire. Toți locatarii au fost evacuați

Alarma s-a dat în Sectorul 6, unde un bloc a fost evacuat după ce un locatar a sesizat o crăpătură mare între cele două scări, care se întinde de la etajul 5 la etajul 8.

Pompierii intervin în Drumul Taberei, la nr.30. De asemenea, a fost solicitată o expertiză tehnică din partea inspectorilor de la Inspectoratul de Stat în Construcți.

Imobilul este deja semnalizat ca având risc seismic. Potrivit primelor informații, la scara formată din 36 de apartamente locuiesc 65 de persoane. Până în acest moment nu s-a stabilit dacă această crăpătură a apărut în urma cutremului înregistrat la data de 19 octombrie 2026, a precizat ISU.

Citește și: O familie cu trei copii a intrat cu mașina într-un cap de pod la Botoșani. Oamenii erau la 300 de metri de casă când s-a produs accidentul

„Având în vedere pericolul la care se pot supune, procedăm la evacuarea preventivă a persoanelor din scara de bloc. 

Intervenim cu Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de strângere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple( în vederea asigurării unui spațiu temporar pentru a proteja persoanele evacuate de temperaturile scăzute).  Au fost solicitați în sprijin și inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții pentru a realiza o expertiză tehnică”, a transmis ISU.

Raed Arafat a precizat că evacuarea preventivă a blocului o să fie menținută până când situația o să fie evaluată de către experții Inspectoratului de Stat în Construcții, care o să stabilească dacă imobilul prezintă un risc structural.

„Nu știm exact corelarea cu cutremurul de acum câteva zile. Nu putem să spunem 100% că există, trebuie să o spună experții. Măsura de evacuare este preventivă, până când inginerii de la ISC își fac evaluarea și ne spun care este concluzia lor.

Dacă concluzia lor este că blocul nu are o problemă de structură și că este doar în zona de îmbinare între scări, atunci oamenii se vor întoarce. Dacă ISC spune că există un risc, atunci blocul va rămâne evacuat. Este pregătită o ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Am discutat cu domnul prefect, se va face această comisie sau acest comitet pentru a se stabili unde pot fi asigurate locuințe pentru persoane, dacă este nevoie.

Dar, în acest moment, nu se știe gradul de risc și dacă blocul trebuie să rămână evacuat”, a precizat șeful DSU, la Antena 3 CNN.

Citește și: Măsuri urgente adoptate de Guvern după ultimele violențe din școlile din România. Luca Niculescu: „Toate instituțiile responsabile le sunt alături pentru a face față acestui fenomen”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri