Tudor Gheorghe spune că totul nu a fost decât un experiment în urma căruia a vrut să vadă ce simt persoanele care se droghează. Artistul și-a injectat heroină.

”Eu sunt actor la bază şi m-am gândit dacă o să joc vreodată rolul unui drogat. Am rugat doi medici în Long Island, lângă New York, şi mi-au injectat heroină. I-am rugat să mă filmeze în timp ce mă manifestam.

Am fost civilizat. Am pupat mâna gazdei, Luiza, şi m-am dus la culcare. M-am dezbrăcat şi m-am culcat în cadă. Îngeri de argint zburau în jurul meu, le făceam cu mâna. M-au scos din cadă, m-au îmbrăcat în pijama şi m-au băgat în pat. M-am trezit noaptea cu o sete şi o poftă de dulciuri…”, a mărturisit Tudor Gheorghe în cadrul interviului, potrivit Mediafax.

Artistul continuă povestea: ”A doua zi mă durea aerul din jurul capului. Mi-au spus că trebuie să îmi mai facă o doză mai mică dacă vreau să îmi revin. Am zis că nu. Daţi-mi altă variantă şi mi-au zis să beau din sticla de whiskey cât pot, aşa ca pe bere, ceea ce am făcut. Se făcuse ora 11 dimineaţa şi m-au ajutat din nou să urc scările alea, la ora 11 am adormit şi m-am trezit a doua zi la ora 11.

Am dormit neîntors. Am băut numai apă minerală, nu mai simţeam nevoia de dulce, mi-am pipăit capul, era la locul lui, nu mă mai durea”.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Citeste si: Tragedie înainte de Crăciun: Fiica unui celebru om de afaceri a fost găsită moartă

Citeste si: Cristi Borcea, dezvăluiri despre perioada petrecută în spatele gratiilor

Citeste si: Actriţa şi cântăreaţa Hilary Duff s-a căsătorit pentru a doua oară

Concluzia lui Tudor Gheorghe nu a fost una deloc bună: ”Mi-e groază şi când mă gândesc. Le-am spus să nu mai conteze pentru mine când e vorba de droguri. Mă uit la cei care consumă azi şi nu îmi dau seama cum se poate”., a spus artistul.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si