Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane organizează, vineri, pe data de 15 septembrie, o grevă de avertisment. Scopul acesteia este acela de a atrage atenția asupra lipsurilor cu care se confruntă.

Printre revendicările sindicaliștilor se regăsesc și creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de lucru din gări și depouri pentru inginerii și lucrătorii feroviari.

Angajații CFR se plâng de lipsa comunicării cu statul

„Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, cea mai mare şi mai reprezentativă organizaţie sindicală a ceferiştilor din România, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă public că în data de 15

septembrie 2023 va declanşa o grevă de avertisment care are scopul de a atrage atenţia asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce priveşte dialogul social dintre ceferişti şi stat",  au transmis, marţi, sindicaliştii, printr-un comunciat de presă, potrivit News.

Se pare că politicienii nu țin cont de prioritățile lucrătorilor feroviari.

"Constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorităţi formulată cu claritate şi public de către lucrătorul feroviar", au mai transmis sindicaliştii.

„Companiile de stat de la calea ferată vor rămâne fără angajați”. Angajații CFR anunță o grevă de avertisment pe 15 septembrie / Ce revendicări au sindicaliștii?

„Companiile de stat de la calea ferată vor rămâne fără angajați”. Angajații CFR anunță o grevă de avertisment pe 15 septembrie / Ce revendicări au sindicaliștii?

[Sursa foto: Victor Stroe]

Ce revendicări au angajații CFR

Printre motivele pentru care angajații CFR decid să intre în grevă, pe 15 septembrie, se numără:

- Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce la un blocaj generalizat în sectorul feroviar

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

- Lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate.

„Pentru readucerea structurii feroviare româneşti la parametrii europeni este nevoie de un proiect de ţară corect coordonat cu structurile europene şi finanţat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanţat, iar deschiderea unor şantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul ţării", au transmis sindicaliştii.

- Lipsa de investiţii în material rulant de calitate și modern

„Nu există un plan de investiţii solid în ceea ce priveşte înlocuirea completă a parcului de locomotive şi vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiţii. Politicienii aflaţi în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să ştie că excepţiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiţionat, nu rezolvă problema", se mai arată în comunicat.

- Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generaţii de ceferişti.

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

"Se aminteşte din ce în ce mai rar că în astfel de condiţii de salarizare, dar mai ales având în vedere relaţia greşită care se construieşte între management şi lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unităţi strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajaţi", arată sindicaliştii.

Potrivit acestora, deficitul de angajaţi depăşeste 6.000 de oameni, iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.

- Probleme din ce în ce mai multe şi nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar

„Trebuie doar să mai amintim despre condiţiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalaţii, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigenţele siguranţei circulaţiei feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii şi improvizaţiilor inginerilor şi lucrătorilor feroviari", au mai precizat sindicaliştii.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si