Cum a încercat Securitatea să o racoleze pe Marina Almășan: "M-au chemat la decanat și mi-au spus că doresc niște domni să discute cu mine"
Dezvăluiri făcute în premieră, la emisiunea "În Oglindă", prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D2.
Marina Almășan a fost invitata lui Mihai Ghiță la emisiunea “În oglindă, pe care acesta o prezintă la Kanal D2, și a vorbit despre un subiect mai puțin știut din perioada în care își trăia anii studenției la București.
Studentă eminentă la acea vreme, Marina Almășan și-a amintit în cadrul emisiunii "În Oglindă" cum a intrat în vizorul Securității fără să înțeleagă atunci despre ce este vorba și ce se dorea, de fapt, de la ea.
"Când eram la facultate, în vremurile acelea, studenții cei mai buni erau în mod automat primiți în rândul membrilor de partid. Noi, tinerii de atunci, nu aveam treabă cu partidul, nu ne doream, dar asta era regula. Erai cel mai bun, trebuia să intri în partid. Nu aveai cum să refuzi, căci erai apoi exclus de peste tot. Securitatea era interesată în a avea niște colaboratori în diferite medii, inclusiv în mediul universitar. Eu nu știam de lucrul acesta. Tata evita să vorbească acasă despre asta pentru că el era de părere că noi, copiii, nu trebuie să auzim lucrurile acestea, să nu vorbim cine știe ce cu prietenii apoi și să ajungă vorba mai departe ”, a povestit Marina Alm ăşan.
În cele din urmă a avut loc şi întâlnirea cu membri ai temutei Securităţi.
Citește și: Marina Almășan, declarații emoționante despre relația cu tatăl său, la “În oglindă”
“ Într-o zi m-au chemat la decanat și mi s-a spus că doresc niște domni să discute cu mine. Au vorbit prietenos cu mine, m-au întrebat dacă îmi place facultatea, ce vreau să devin, cum sunt colegii, dacă avem studenți străini în grupă.
T atăl Marinei Almășan și-a pus mâinile în cap când a aflat: "Vor să te racoleze"
Eu, fiind un copil foarte cuminte, am venit acasă și le-am povestit părinților. Apoi l-am văzut pe tata și am văzut cum își ia mâinile în cap.
"<<Vai, sper că n-ai semnat nimic. Vor să te racoleze>>, mi-a zis tata.
Eu nu semnasem nimic. Tata mi-a spus sub nicio formă să nu intru în jocul lor, să nu le spun nimic. Păi și dacă mă întreabă, ce le zic? <<Spui și tu că la noi totul e bine, toată lumea învață, toți se pregătesc de viitor>>, m-a sfătuit tata. După vreo lună au venit iarăși domnii respectivi. Îmi răsuna în urechi îndemnul tatălui și făceam exact cum îmi spunea el- totul e bine, toți învață. Și-au notat ceva și apoi nu m-au mai căutat niciodată", a mai declarat prezentatoarea de televiziune.
Emisiunea "În Oglindă", prezentată de Mihai Ghiță, poate fi urmărită în fiecare vineri, de la ora 22:00, la Kanal D2.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.