Cutremurul puternic din Japonia a luat viața a cel puțin 48 persoane. Peste 45.000 de locuințe au rămas fără curent electric

Peste 45.000 de locuinţe au rămas fără curent electric după cutremur. Peste 45.700 de locuințe au rămas fără curent electric în prefectura Ishikawa din centrul Japoniei, a anunțat Hokuriku Electric Power.

UPDATE: Bilanţul victimelor a fost revizuit în creştere. Autorităţile japoneze au anunţat că sunt cel puţin 48 de morţi, potrivit BFM TV. 

Au avut loc peste 150 de replici în ultimele 24 de ore.

În urma cutremurului şase persoane au murit în Ishikawa, iar zeci de persoane au fost rănite în alte patru prefecturi, printre care se numără Toyama şi Niigata, a anunţat postul public de televiziune japonez NHK, citând spitale şi autorităţi locale, relatează CNN.

Bilanțul deceselor cauzate de cutremurul din Japonia

Ministerul Apărării a trimis 1.000 de militari pentru a ajuta la eforturile de salvare şi recuperare, a spus luni ministrul Apărării, Minoru Kihara, reporterilor. Toate alertele de tsunami din Japonia au fost eliminate, spune site-ului Agenţiei meteorologice a ţării, marţi dimineaţă.

Avertizările au fost emise după cutremurul puternic cu magnitudinea de 7,5 care a avut loc luni după-amiază centrul Japoniei.

Agenţia a emis la scurt timp o alertă de tsunami de-a lungul regiunilor de coastă din vestul ţării. Primele valuri au fost raportate ca lovind coasta puţin peste 10 minute mai târziu.

Citește și: VIDEO- După Revelion, românii se întorc la muncă, în străinătate

Valurile de tsunami aveau de până la 1,2 metri și au lovit o mai multe zone de-a lungul coastei vestice a Japoniei. Avertizările de tsunami au fost eliminate mai târziu.

Cutremur de 7,5 grade în Japonia

În cadrul sistemului japonez de alertă de tsunami, valurile aşteptate mai mici de 1 metru intră sub incidenţa "recomandării de tsunami", în timp ce valurile aşteptate până la 3 metri intră sub incidenţa "avertismentului de tsunami", iar valurile aşteptate peste 5 metri intră sub incidenţa "avertismentului de tsunami major".

Agenţia meteorologică japoneză a emis o alertă de tsunami de-a lungul regiunilor de coastă vestice din regiunile Yamagata, Ishikawa, Niigata, Toyama, Fukui şi Hyogo, scrie News.ro.

Cel mai mare din această serie de cutremure, care s-a produs la ora locală 16.10 (09.10, ora României) în extremitatea nord-estică a peninsulei, a fost înregistrat iniţial cu magnitudinea de 7,4, înainte de a fi revizuit în creştere la 7,5, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), şi la 7,6, potrivit Agenţiei Meteorologice Japoneze.

Adâncimea a fost de numai 10 kilometri.

Citește și: Cum arată pagubele lăsate de cutremurul din Japonia! O femeie a ieșit pe balcon și a văzut casa de lângă ea prăbușită la pământ

Alte cutremure s-au produs cu puţin timp înainte sau imediat după, pe aceeaşi peninsulă: primul de magnitudine 5,7 la ora locală 16.06, în interiorul ţării, altul de magnitudine 6,1 la ora 16.18,

apoi alte trei cutremure cu magnitudini între 4,5 şi 4,8 până la ora locală 16.32. 


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri