Duminică, de la ora 14:30, la ”Asta-i România!”: Povestea ultimului vărar

Emisiunea de reportaje ”Asta-i România!” ne invită să urmărim, duminică, de la ora 14:30, la Kanal D, povestea lui Traian Crețu, un bărbat care se numără printre ultimii vărari din țară.

Nea Traian, așa cum îl cunosc localnicii, de loc din satul Valea Dulce, jud. Prahova, provine dintr-o lume pe cale să dispară, la fel ca meșteșugul său, prin care piatra, scoasă din cuptor și stinsă în apă, se transformă în var. Traian a prins acest meșteșug de copil și a umblat cu căruța prin toata țara, ca să facă bani din piatră seacă, la propriu.

Dacă pe vremuri, vărarul era nelipsit de pe ulițele satelor, bătând din poartă-n poartă, cu varul în căruță, pentru a primeni casele oamenilor, astăzi, Traian Crețu pare că vine din alte vremuri.
Pregătit cu caruța cu coviltir, pe care scrie cu litere de o șchioapă VAR, nea Traian străbate ulițele satelor anunțând că a sosit vărarul. Genul de țăran autentic, Traian Crețu are mereu câte o vorbă cu tâlc sau o glumă la el, și spune lucrurilor pe nume.

Tot duminică, la ”Asta-i România!”, echipa emisiunii ajunge și la Comanca, un săt din jud. Vâlcea, unde ulițele sunt aproape pustii, casele se pierd în uitare, iar pământurile sunt năpădite de mărăcini.

Tocmai în acest loc din care viața pare să se retragă, a apărut un semn de speranță, atunci când a început construcția unei Mănăstiri în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, un lăcaș care dă sens liniștii de aici și mai îndulcește singurătatea celor câteva suflete rămase ici, colo pe dealuri.

Nu ratați duminică, de la ora 14:30, o nouă ediție ”Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri