Într-o hotărâre de guvern publicată în Monitorul Oficial, este precizat că actuala structură a Maternităţii, unitate înfiinţată în 1984, nu mai este rentabilă din punct de vedere funcţional, din cauza costurilor de întreţinere care sunt foarte mari. 

Citeste si: Vaccinarea coronavirus în România. În jur de 120.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele ore

Ce prevede hotărârea

„Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti care funcţionează în prezent în municipiul Ploieşti a fost înfiinţat în anul 1984. Prin adresa Ministerului Sănătăţii nr. XI/A/43.208/31.10.2000 s-a aprobat de către conducerea Ministerului Sănătăţii declararea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti ca unitate de interes judeţean, ţinând cont de faptul că intervine asupra întregii cazuistice complex, precum şi asupra urgenţelor din acest profil. Având în vedere că Spitalul de Obstetrică-Ginecologie a fost proiectat şi a funcţionat cu peste 700 de paturi, actuala structură organizatorică cu 300 de paturi nu este rentabilă din punct de vedere funcţional, costurile de întreţinere fiind foarte mari.

Organizarea şi funcţionarea acestui spital este una particulară la nivel naţional, faţă de restul judeţelor care nu au spitale clinice de urgenţă şi unde structurile de Obstetrică-Ginecologie sunt organizate ca secţii în cadrul spitalelor judeţene de urgenţă. În anul 2020 rata de utilizare a paturilor a fost de 48,41%. Spitalul a înregistrat în anul 2019 un deficit financiar de 694.250 lei. Această ineficienţă a determinat analizarea tuturor posibilităţilor de redresare a spitalului, ultima soluţie şi cea mai radicală, fiind cea a reorganizării Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti ca structură exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cu menţinerea numărului de

paturi la nivelul noii structuri sanitare şi a personalului angajat, în limita normativului”, se arată în hotărârea de guvern.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Citeste si: BEx al PNL a aprobat programul de guvernare şi lista de miniştri din Cabinetul Ciucă. Cine va face parte din noul Guvern?

Reorganizarea unității medicale

Potrivit documentului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a documentului de desființare, va fi aprobată noua structură organizatorică a Spitalului Județean de Urgență rezultată în urma reorganizării Maternităţii Ploieşti.  

Citeste si: Pacienți români în spitale din afara României

La reorganizare, personalul medical și auxiliar sanitar va fi preluat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar personalul tehnic, economic, administrativ şi de întreţinere va fi preluat de către SJU, cu încadrarea în normativul de personal, sau se redistribuie în alte unităţi sanitare care aparțin Consiliului Judeţean Prahova.

Citeste si: Un bărbat din Constanța a fost amendat cu 6.000 de lei după ce a sunat la 112 pe motiv că nu este lăsat să intre în cazino fără certificat verde

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si