VIDEO Ministerul de Finanțe a publicat proiectul de rectificare bugetară. Cine primește mai mulți bani. "Alocările merg către nevoile urgente ale finalului de an"

Ministerul Finanțelor Publice a publicat, joi seară, proiectul primei rectificări bugetare din acest an, motivul principal pentru care a fost votat de urgență în Parlament Executivul hibrid condus de Luca Niculescu.

Prima rectificare bugetară pe anul 2026 prevede mai multe fonduri pentru sănătate, drepturi salariale, bugete locale și investiții, cu menținerea țintei de deficit de 6,2% din PIB, arată Ministerul de Finanțe într-un comunicat de presă.

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară

Ministerul Finanțelor a publicat în transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026.

Proiectul asigură fondurile necesare pentru serviciile medicale și medicamente, pentru drepturile salariale și pentru cheltuielile sociale, prin redistribuirea resurselor în funcție de execuția bugetară pe primele nouă luni și de necesarul estimat până la sfârșitul anului.

"Rectificarea este construită pe un principiu simplu: alocările merg către nevoile urgente ale finalului de an și către investițiile care trebuie duse la capăt, iar fiecare alocare este susținută de o evaluare realistă a veniturilor și a obligațiilor de plată", a

scris ministrul Alexandru Nazare pe pagina sa de Facebook.

Ținta de deficit cash de 6,2% din PIB rămâne neschimbată, a adăugat șeful Finanțelor.

Bani pentru pensii până la finalul anului

Veste bună pentru pensionari. Guvernul alocă 3,47 miliarde de lei în plus către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru plata pensiilor până la sfârșitul anului.

Fonduri suplimentare pentru sănătate

Cea mai mare suplimentare netă merge către Ministerul Sănătății: 3,22 miliarde de lei în plus pentru bugetul asigurărilor de sănătate, pentru medicamente, materiale sanitare și servicii medicale.

Separat, se pun la dispoziția CNAS aproximativ 3,9 miliarde de lei reținute la începutul anului din bugetul deja aprobat.

La Ministerul Sănătății, 774 de milioane de lei merg către salariile din serviciile de ambulanță, către UPU/SMURD și către programele de sănătate din spitale.

Bani pentru salarii și asigurări sociale

Bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale crește, per sold, cu 3,32 miliarde lei, arată ministrul Finanțelor.

La Ministerul Afacerilor Interne se asigură 563 milioane lei pentru drepturile de pensie din luna decembrie 2026 și 68,6 milioane lei pentru încadrarea promoției de absolvenți ai Academiei de Poliție.

Pentru bugetele locale, rectificarea asigură fondurile necesare drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și indemnizațiilor lunare, serviciilor sociale din protecția copilului, centrelor pentru persoane adulte cu handicap, căminelor pentru persoane vârstnice și Programului

pentru școli al României, detaliate mai jos.

Guvernul acordă 2 miliarde lei pentru stingerea plăților restante

Bugetele locale primesc un plus de 2,81 miliarde lei din TVA, din care 2 miliarde lei pentru stingerea plăților restante.

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale se majorează per sold cu suma de 2.808,4 milioane lei, după cum urmează:

+280,1 milioane lei pentru cheltuielile descentralizate la nivelul județelor: +124,2 milioane lei pentru Programul pentru școli al României (septembrie–decembrie 2026), +86,3 milioane lei pentru serviciile sociale din sistemul de protecție a copilului, +57,7 milioane lei pentru centrele de zi și centrele rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, +12,8 milioane lei pentru căminele pentru persoane vârstnice, +5,1 milioane lei pentru întreținerea unităților de învățământ special și +0,4 milioane lei pentru punerea în executare a unor sentințe judecătorești; −6,4 milioane lei la drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale din învățământul special, potrivit datelor comunicate de unitățile administrativ-teritoriale;

+237,1 milioane lei pentru cheltuielile descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București: +106,6 milioane lei pentru drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și indemnizațiile lunare, +83,9 milioane lei pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, +53,5 milioane lei pentru căminele pentru persoane vârstnice, centrele de zi de îngrijire și recuperare, unitățile de îngrijire la domiciliu și indemnizația îngrijitorilor informali, +18,8 milioane lei pentru centrele pentru persoane adulte cu handicap, +11,9 milioane lei pentru centrele de zi destinate prevenirii separării copilului de familie, +9,5 milioane lei pentru copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă și +8,4 milioane lei pentru protecția copilului la nivelul sectoarelor municipiului București; −31,7 milioane lei la gratuitatea transportului public pentru elevi și −23,8 milioane lei la Programul pentru școli în municipiul București, ca diferență între sumele alocate inițial și necesarul comunicat;

+2.257,5 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale: 257,5 milioane lei prin aplicarea mecanismului de echilibrare prevăzut la art. 7 din Legea bugetului de stat, pe baza noii estimări a impozitului pe venit, și 2.000 milioane lei pentru achitarea plăților restante;
+33,7 milioane lei pentru învățământul preuniversitar particular și confesional acreditat, inclusiv pentru punerea în executare a unor sentințe judecătorești de către Județul Arad.

Cele 2 miliarde lei pentru plățile restante funcționează ca un mecanism de compensare între autoritățile publice locale, operatorii economici și buget.

Sumele se alocă pe județe și localități pentru stingerea arieratelor și plăților restante înregistrate la 30 septembrie 2026 de unitățile administrativ-teritoriale, de instituțiile finanțate din bugetele locale și de spitalele din rețeaua autorităților locale față de furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, față de furnizorii de energie termică în sistem centralizat și operatorii de transport public de călători, precum și față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale.

Bani mai mulți pentru investiții și proiecte europene

Proiectele europene au primit 1,47 miliarde de lei suplimentar -pentru proiectele derulate prin Ministerul Agriculturii.

Investițiile rămân prioritare, spune Alexandru Nazare. Bugetul de investiții crește cu 900 de milioane de lei, la 170,1 miliarde de lei – 8,2% din PIB.

"Acordăm ordonatorilor flexibilitatea de a muta resursele acolo unde proiectele din PNRR și din fonduri europene se pot finaliza", a precizat ministrul.

Cheltuielile scad, per total, cu 1,2 miliarde de lei

Aceste alocări au fost posibile prin prioritizare, nu prin cheltuieli suplimentare a explicat Nazare.

Echipele tehnice ale Ministerului Finanțelor au analizat execuția bugetară a fiecărui ordonator principal de credite și am discutat, împreună cu ordonatorii, fiecare solicitare.

"Solicitările urgente au fost onorate, iar ceea ce era fundamentat a intrat în rectificare. Plățile care pot fi amânate vor fi abordate în momentul în care spațiul bugetar și fiscal le va permite şi vizăm în continuare menținerea angajamentelor asumate, în limitele permisibile", a promis ministrul.

Șeful Finanțelor a precizat că reținerea de 10% din creditele aprobate, prevăzută de Legea finanțelor publice, este o măsură necesară:

"Deblocăm sumele reținute acolo unde necesarul este demonstrat – în primul rând în sănătate – și le menținem până când evaluăm riguros, cu fiecare ordonator, necesarul real până la finalul anului. Este o decizie de gestiune a rectificării în ansamblul acesteia, iar în continuare vor urma alte discuții asupra acestor aspecte. Mizez pe responsabilitatea și dialogul cu toți colegii din guvern pentru a găsi împreună resursele pentru a merge mai departe".

Pe total, cheltuielile bugetului general consolidat scad cu 1,2 miliarde de lei față de programul anterior rectificării.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri