Natalie Yates-Bolton, în vârstă de 57 de ani este din nou sănătoasă, după ce a umblat prin spitale timp de 35 de ani. Verdictele date de medici au fost crunte, deoarece aceasta a avut de cinci ori cancer.

Momentele grele prin care a trăit Natalie timp de 35 de ani

Acum, femeia spune că se simte mai bine ca niciodată și este pregătită pentru noi provocări în viața sa, informează Mirror.

"Sunt dovada că îți poți reconstrui viața după tratament și că poți ieși din ea mai puternic și mai recunoscător față de viață”, a declarat Natalie Yates, după ce a trebuit să facă față celor 11 operații, celor 30 de ședințe de chimioterapie, dar și celor 55 de runde de radioterapie. Din toate acestea a ieșit o învingătoare, ea fiind diagnosticată de două ori cu limfomul Hodgkin și de trei ori cu cancer la sân.

Natalie avea 22 de ani și era studentă la Universitatea Surrey când a fost diagnosticată cu limfomul Hodgkin, în care celulele albe din sânge, numite limfocite, cresc necontrolat. Deși medicii nu-i dădeau șanse foarte mari de supraviețuire, ea nu și-a pierdut încrederea niciodată și a urmat sfaturile specialiștilor, astfel încât să se îndrepte spre vindecare.

Veștile triste au revenit 15 ani mai târziu, atunci când limfomul a revenit aproape de inimă și îi apăsa esofagul.

În anul 2004 a reușit o nouă vindecare miraculoasă, însă destinul ei avea să-i rezerve noi provocări. La vârsta de 43 de ani au urmat noi controale, iar Natalie a aflat că are cancer la sân. Nodulul a mai apărut de atunci de două ori.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului- wowbiz.ro

Vindecată cancer cinci ori

Imagine cu Natalie Yates-Bolton alături de familia ei.

[Sursa foto: Mirror]

Citește și: Exclusiv! De ce ar fi recurs Virgil Chirică la gestul necugetat?! Motivele care ar putea sta în spatele tragediei din Pipera: ”Totul este șters cu buretele”

Cu ce performanțe se laudă femeia vindecată de cancer?

Acum, aceasta este mai hotărâtă ca niciodată să se bucure de viață și de familia ei frumoasă. Ea a mulțumit pentru îngrijirea excelentă de la Christie NHS Trust din Manchester.

"Este o doamnă excepțională și inspirată, care duce o viață plină și activă în ciuda cancerului”, au transmis medicii care au avut grijă de ea.

Vindecată cancer cinci ori

Ea este Natalie Yates-Bolton.

[Sursa foto: Mirror]

Citește și: Elon Musk, declarație șocantă despre "războiul lui Putin" din Ucraina

Până la această vârstă, Natalie a alergat șase maratoane, trei ultramaratoane și trei triatloane. 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si