Părinții elevilor de la școala  Valea Voievozilor din Răzvad au depus o cerere la conducerea unității școlare prin care solicită ca transferul elevului de clasa a treia de la Școala Coresi, acuzat de repetate agresiuni, să nu fie finalizat.

Zeci de părinţi s-au mobilizat şi au înființat un grup denumit „Spune nu violenței în şcoala Valea Voievozilor”.

Citește și: Caz șocant- un elev s-a aruncat de la etaj după ce a fost agresat de colegi: „Ziceau că nu are curaj”

Oamenii se tem că următoarele victime ale ieșirilor agresive ale băiatului vor fi chiar copiii lor şi au anunțat Consiliul de Administrație al unității de învățământ că, dacă transferul va fi finalizat, aşa cum a aprobat Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, ei vor cere, la rândul lor, mutarea copiilor lor la alte şcoli.

Mai mult, părinţii nemulţumiţi pregătesc şi ei un protest, care ar urma a avea loc vineri, la ora 17:00.

Părinții protestează în fața instituțiilor publice

Miercuri dimineaţă, zeci de părinţi au participat la un protest în faţa sediilor mai multor instituţii publice – Prefectura, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului- pentru a cere măsuri ferme pentru combaterea bullyingului în şcoli.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Citește și: Motivul pentru care un bărbat din Satu Mare a lovit și amenințat cu moartea un polițist. S-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile

Ei spun că mutarea elevilor problemă de la o şcoală la alta reprezintă, de fapt, pasarea responsabilității.

„Astăzi ai noştri, mâine ai voştri!”, ”Ruşine să vă fie!”, ”Fără violenţă în şcoli!”, au

scandat părinţii în faţa instituțiilor pe care le consideră responsabile pentru rezolvarea problemei privind violenţa în şcoli.

Citește și: România se afla pe locul 1 in Europa la capitolul copii hărțuiți de colegi. Victimele își fac curaj sa vorbească: "Aveau ceva cu mine pentru ca eram nou”

Şcoala Valea Voievozilor ar fi a treia în care copilul de clasa a treia ajunge, din celelalte două fiind mutat tot ca urmare a protestelor vocale ale părinților copiilor pe care băiatul i-a bătut, în mod repetat.

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Părinţii au povestit că unora dintre copiii le e teamă să mai meargă la şcoală, după ce au fost victime ale ieșirilor agresive ale băiatului, fiind dați cu capul de bancă, târâți pe jos, agresați în baie. Ei au mai spus elevul a aruncat cu ghivece de flori după cadre didactice.

La rândul lor, părinţii elevului agresiv au evitat discuțiile cu părinţii victimelor acestuia şi au prezentat la şcoală documente care arată că băiatul este „clinic sănătos”.

Citește și: VIDEO- Un bărbat în scaun cu rotile a fost bătut de un grup de tâlhari în propriul apartament, unde locuia împreună cu copiii lui


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si