Declarațiile lui Kovesi

"Sunt onorată să primesc acest premiu şi îl consider o recunoaştere a eforturilor mele, precum şi o încurajare a felului în care îmi desfăşor activitatea", a spus Kovesi. "Din punctul meu de vedere, să fii puternic înseamnă să câştigi încrederea publicului şi, mai important, să poţi să o păstrezi."

"Doresc să le mulţumesc în mod special tuturor celor care m-au susţinut în aceşti ani.

Pe viitor, trebuie să lucrăm la promovarea egalităţii, justiţiei şi statului de drept", au fost cuvintele Laurei Codruța Kovesi.

În fiecare an, premiul este oferit femeilor care ocupă funcții în cadrul Parchetului European.

Premiul ”Femeia la putere” a fost acordat Laura Codruței Kovesi pentru performanțele sale în cadrul Uniunii Europene
Laura Codruța Kovesi, care ocupă în prezent funcția de procuror-șef european, a fost desemnată ”Femeia la putere”, un premiu acordat la Bruxelles în cadrul celei de-a patra ediții a Premiilor Femeilor din Europa.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Mărturia teribilă a lui Dincă. A povestit tot ce i-a făcut Luizei Melencu

Citeste si: Moartea hilară a unui bărbat din Vrancea: a sfârșit după ce a fost împins de un tânăr. Cei doi avuseseră un conflict

Citeste si: Iohannis, despre asumarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi: Cred că ar fi o abordare rezonabilă/ Eu îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi

Laura Codruța Kovesi a ajuns în funcția de procuror-șef european pe 19 septembrie, după ce ambasadorii statelor membre ale UE au votat în favoarea ei. Cu 17, voturi ”pentru” din totalul de 22 de voturi exprimate, Kovesi a ajuns prima persoană care ocupă această funcție.

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si