Sesizarea USR și PNL privind schimbarea conducerii Camerei Deputaților, respinsă de CCR

Sesizarea USR și PNL privind schimbarea conducerii Camerei Deputaților, respinsă de CCR

Curtea Constituțională a României a respins joi, 22 octombrie, sesizarea de neconstituționalitate privind alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor forului legislative din Camera Deputaților.

CCR a respins cu o majoritate de voturi sesizarea USR și PNL. Printr-un comunicat de presa, CCR și-a motivat decizia de a respinge solicitarea celor două partide. Motivele sunt redate mai jos și trebuie menționat faptul că decizia este una definitivă și obligatorie pentru toată lumea.

Citește și: ANM anunță ploi, vijelii și grindină în mare parte din țară. Temperaturile scad și în București

CCR lasă partidele să se descurce singure

„Susţinerile autorilor sesizării vizează aspecte ce ţin de negocierea locurilor de vicepreşedinţi, secretari şi chestori de către liderii grupurilor parlamentare, negociere care se realizează cu respectarea principiului configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor. Examinarea modului concret în care fiecare lider de grup parlamentar tratează cu ceilalţi lideri de grup parlamentar repartizarea locurilor de vicepreşedinţi, secretari şi chestori pe fiecare sesiune parlamentară în parte nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale”, transmite CCR într-un comunicat.

De asemenea, prin același comunicat, judecătorii CCR spun că decizia are la bază faptul că repartizarea funcțiilor din Biroul permanent al Camerei Deputaților depinde de tipul funcției negociate, sesiunile parlamentare pentru care se face repartizarea și configurația politică a Camerei. Totodată, se menționează că acest fel de dezacorduri se rezolvă prin votul majoritar al deputaților, nu prin decizii constituționale, căci nu intră în atibuțiile CCR.

Citește și: Trăind după regulile nopții – un nou caz, în această seară, la „Adevăr sau legendă”: „După apus, nimeni nu mai iese, nimeni nu mai intră”

Vă reamintim că la începutul lunii septembrie, URS și PNL au depus o sesizare la CCR după ce Camera Deputaților a modificat componența Biroului Permanent: au fost înlocuiți doi reprezentanți ai celor două partide cu parlamentari de la AUR și SOS România.

 „Astăzi s-a creat o majoritate toxică în Parlament: PSD și extremiștii. Nu mai vorbim despre declarații, speculații sau despre jocuri politice făcute în culise, ci despre un vot concret, dat la vedere, prin care PSD a ales să le ofere extremiștilor mai multă putere în conducerea Camerei Deputaților.  Acesta este rezultatul politic al votului de astăzi și PSD trebuie să și-l asume. Dacă aceasta este noua majoritate pe care PSD vrea să construiască în Parlament, atunci așteptăm să vedem și noul guvern susținut de această majoritate.

Iar dacă nu există o majoritate capabilă să guverneze România responsabil și să păstreze direcția europeană a țării, atunci soluția democratică este întoarcerea la votul românilor: alegeri anticipate”, a declarat Diana Stoica, liderul deputaților USR, citată în comunicatul transmis de partid.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri