Tragedie în familia lui Cristiano Ronaldo. Fiul său a murit la naștere. Cumplita veste a venit chiar de la celebrul fotbalist, care a postat un mesaj sfâșietor pe paginile sale de socializare. Starul portughez și partenera lui de viață așteptau gemeni, un băiețel și o fetiță.
"Cu cea mai mare tristețe trebuie să anunțăm că băiețelul nostru a murit. Este cea mai mare durere pe care o poate simți orice părinte", a scris Cristiano Ronaldo, pe paginile sale sociale. Starul portughez în vârstă de 37 de ani și iubita sa, Georgina Rodriguez, care are 28 de ani, așteptau ca în familia lor să vină doi gemeni. Băiețelul, însă, nu a supraviețuit la naștere.
Mesaje de condoleanțe de la familie și prieteni
Imediat după postare, au curs mesajele de condoleanțe. "Durerea ta e și a noastră. Îți transmitem dragoste și să ai putere, tu, împreună cu familia ta, în acest moment", au scris colegii de la clubul Manchester United.
Sora marelui fotbalist a venit și ea cu un mesaj, prin care și-a declarat sprijinul pentru părinții îndurerați.
Citeste si: Cristiano Ronaldo, test negativ de COVID-19. Fotbalistul își reia activitatea
„Micul nostru înger este deja în grija Domnului. Și mica noastră fetiță este aici, puternică și sănătoasă. Ea ne va învăța din ce în ce mai mult că doar dragostea contează!”
În octombrie anul trecut, Ronaldo și Georgina anunțau că așteaptă gemeni.
Citeste si: Cristiano Ronaldo prins într-o ipostază amuzantă. Vezi pe cine a pupat portughezul în timpul unui interviu
Atunci, Ronaldo radia de fericire, pentru că va fi tată din nou.
Câți copii are Ronaldo
Starul de la Manchester United mai are cu partenera sa de viață o fetiță, Alana Martina, născută în noiembrie 2017.
Citeste si: Gestul neașteptat al unor mari fotbaliști. Sportivii își donează 10% din salariu
Totodata, fotbalistul mai are un băiat de 11 ani, cu o fostă iubită pe care n-a adus-o niciodată în lumina reflectoarelor.
Chiar dacă nu sunt căsătoriți, cei doi au o relatie extrem de solidă, iar Georgina recunoaște că viața i-a făcut o mare surpriză atunci când l-a întâlnit pe Cristiano.
Georgina și Ronaldo s-au cunoscut într-un magazin de lux, acolo unde ea lucra ca vânzătoare. Asta însă nu l-a împiedicat pe fotbalist să se îndrăgostească nebunește de ea și să o facă mama copiilor săi.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.