Potrivit reprezentanților Teatrului de Comedie, actrița Sanda Toma a decedat la vârsta de 88 de ani.
Artista este descrisă drept "unul dintre membrii cei mai importanţi ai familiei Teatrului de Comedie".
''Cu fiecare om care ne părăseşte se stinge o lume. Datoria noastră, a celor din teatru şi a spectatorilor, este aceea de a o reînvia cu fiecare amintire'', se arată pe pagina de Facebook a teatrului.
Cine a fost Sanda Toma?
Aceasta s-a născut pe data de 27 octombrie 1934, la Bucureşti. Ea a urmat Institutul Sfânta Maria din strada Pitarmoş şi, ulterior, Liceul Gheorghe Lazăr. După multe oscilări între Politehnică şi Litere, Sanda Toma intră la Institutul de Teatru I.L. Caragiale, pe care îl absolvă, la clasa profesoarei Aura Buzescu.
Citește și: A murit o actriță din "Generația de aur". Doliu uriaș în România
A debutat în 1956 la Teatrul Naţional din Craiova, instituţie în care va juca până în 1958, urmând să revină în Bucureşti ca actor angajat al Teatrului Naţional până în 1960. În 1961, la invitaţia lui Radu Beligan, intră în echipa Teatrului de Comedie unde, până în 1994, "va fi un model de profesionalism, de conduită şi de calitate umană", arată reprezentanţii teatrului.
Ce roluri a avut Sanda Toma?
După rolul Diana din spectacolul de inaugurare a teatrului, "Celebrul 702", Sanda Toma face parte din distribuţiile tuturor spectacolelor de succes ale Comediei: "Umbra", de Evghenii Şvarţ, "Troilus şi Cresida", de W. Shakespeare, regia David Esrig; "Casa inimilor sfărâmate", de G.B. Shaw, regia Radu Penciulescu; "Rinocerii", de E. Ionesco, "Cher Antoine", de Jean Anouilh, "O noapte furtunoasă", de I.L Caragiale, "Mutter Courage", de B. Brecht, "Trei surori" şi "Livada de vişini", de A.P.
La Teatrul Naţional din Bucureşti a jucat în spectacole create de Sică Alexandrescu ("Hangiţa", de Goldoni, "Titanic Vals", de Tudor Muşatescu), Ion Finteşteanu ("Tartuffe", de Moliere), Ion Cojar ("Aşteptând la arlechin", de Noel Coward) şi Alexandru Tocilescu ("Comedie roşie", de Constantin Turturică).
În spectacolele regizorului David Esrig, Sanda Toma a primit confirmarea timpurie, dar şi decisivă în teatru, prin elogiile aduse de însuşi dramaturgul E. Ionesco cu prilejul reprezentaţiei cu "Rinocerii" de la Teatrul Naţiunilor din Paris.
Citește și: Doliu in cinematografia romaneasca! A murit actrita Flavia Buref
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.