Un ciclon puternic se îndreaptă spre România! ANM anunță ploi și ninsori

Vreme extremă în Europa

(Sursa foto: Pixabay)

Un ciclon puternic se îndreaptă spre România.

Vremea se schimbă în mai multe țări din Europa, după ce un ciclon format în zona Mării Mediterane se apropie de Peninsula Balcanică. România se numără printre țările care vor fi afectate de acest fenomen meteo, iar ploile sunt așteptate să înceapă la începutul săptămânii viitoare.

Meteorologii avertizează că furtunile și precipitațiile abundente vor afecta mai multe zone din sud-estul Europei. Printre țările care ar putea avea parte de cele mai mari probleme se numără Italia, Grecia și Bulgaria, unde sunt așteptate cantități importante de apă.

Cele mai mari cantități de precipitații ar putea cădea în sud-estul Italiei, în Grecia și în estul Bulgariei. Aici, meteorologii estimează că se vor strânge între 60 și 80 de litri de apă pe metru pătrat, însă în unele zone se poate ajunge chiar și la peste 100 de litri.

Ploile vor cădea în mod repetat și ar putea crea probleme în localitățile afectate.

Apa se poate aduna într-un timp scurt, iar în unele zone există riscul apariției viiturilor și al inundațiilor.

Pentru Italia și Grecia au fost emise avertizări de cod roșu și portocaliu, în timp ce Bulgaria se află sub cod portocaliu de ploi abundente.

Nici România nu va scăpa de vremea rea. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță ploi abundente, vânt puternic și ninsori în zonele montane.

Cele mai afectate vor fi sudul și sud-vestul țării, dar și regiunile de munte.

Avertizările ANM sunt valabile până miercuri, 4 noiembrie, la ora 20:00. La altitudini de peste 1.700 de metri, ploile se vor transforma în ninsoare, iar vântul puternic va viscoli zăpada. 

Citește și: ANM a emis cod portocaliu și cod galben de ploi și ninsori. Ce zone sunt vizate


Îți Recomandăm Și...
Parteneri