VIDEO - Proteste ale cadrelor didactice din cauza salariilor : ”Rușine să vă fie”
Sute de profesori protestează joi, 16 martie, la Craiova. Dascălii cer salarii mai mari, dar și drepturi pentru personalul auxiliar, care este încadrat drept personal necalificat, indiferent de vechime. Astfel, o îngrijitoare de la o grădiniță de stat care muncește de peste 30 de ani are un salariu de doar 1900 de lei.
Sindicaliștii din învățământ cer Guvernului să găsească soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar și plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic. Salariaţii din învăţământ ameninţă că s-ar putea ajunge inclusiv la grevă generală dacă solicitările lor rămân fără rezolvare.
Cele mai mari probleme sunt la salariile personalului nedidactic
De asemenea, dascălii cer aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, deoarece angajații din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de aceste sporuri.
Protestele vor continua săptămâna viitoare
Protestele au început în țară încă de marți, iar joi protestează sindicaliștii din județele Argeș, Buzău, Călărași, Dolj și Prahova.
" Urmează ca să să organizăm un marș de protest de amploare la nivelul municipiului București, la care vor participa colegi din întreaga țară. Există posibilitatea declanșării grevei generale în ultima săptămână a lunii mai. Guvernul trebuia să dea un răspuns încă de acum vreo două săptămâni și constatăm că se amână asumarea unei decizii vizavi de rezolvarea problemelor prezentate de către noi, ca reprezentanți ai colegilor din învățământul preuniversitar și universitar.
Avem colegi care trăiesc cu venituri de 2.000 lei 2.200 lei, venituri care nu le permit un trai decent."