Cum arată casa în care s-a născut și a copilărit Adrian Paunescu. Locuința din Copaceni a fost renovată și deschisă publicului

Casa poetului român Adrian Păunescu din satul Copăceni a fost renovată și mai apoi transformată într-un muzeu al literaturii române. Casa în care a trăit poetul a fost renovată abia după ce asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a achiziționat-o.

În incinta casei regretatului poet se vor păstra o parte din lucrurile care i-au aparținut acestuia, dar și volumele de poezie.

Casa în care s-a născut și a copilărit Adrian Paunescu a fost renovată

În data de 2 aprilie 2020, casa a fost achiziționată de către Euroregiunea Siret-Prut-Nistru pentru suma de zece mii de euro. Planul casei este exact același în care s-a născut Adrian Păunescu. „Adevărul e că nu am putut folosi materialele vechi pentru că, la momentul achiziționării, casa intrase aproape în pământ. Ea nu este gata, după cum știți, la capete vor fi pictate florile acelea care au făcut frumusețea casei”, a afirmat Ludmila Sfârloagă, vicepreședinta Consiliului Județean Prahova. 

Astfel, valoarea lucrărilor a ajuns la peste 70 de mii de euro. Totodată, în casa memorială a poetului Păunescu, în cele două odăi se vor regăsi leagănul în care a crescut Adrian Păunescu, dar și volumele sale de poezie.

Pereții vor fi acoperiți cu fototapete reprezentative din viața și activitatea poetului.

Citeste si: Doliu în literatura română. A murit scriitoarea Ileana Vulpescu

„Mergeam pe aici în fiecare zi și mă durea sufletul pentru faptul că, casa în care s-a născut așa un poet mare era pe cale de dispariție”, a

declarat Maria Bajura, președinta fundației „COPĂCENI-VDR”.

„O parte este casa veche pe care o mobilăm cu mobilă veche din 1940, inclusiv copaia în care a fost legănat Păunecu, care a fost găsită și o cameră care va prezenta opera lui poetică, jurnalistică și de militant pentru drepturile poporului român de pretutindeni”, a spus Mircea Cosma, Director Executiv al Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, potrivit nordnews.

Adrian Păunescu a publicat de-a lungul anilor în care a trăit, peste 50 de cărți, multe dintre acestea fiind volume de versuri, care au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.

Citeste si: Cum arată acum casa lui Mihai Eminescu din Ipotești și cine are grijă de ea. FOTO

Astfel, casa muzeu în care poetul Adrian Păunescu a copilărit urmează să fie deschisă pentru vizitatori la sfârșitul lunii iulie. În curte a fost amenajată o scenă unde vor fi

organizate festivaluri de muzică și poezie.

Totodată, locuitorii din Copăceni speră că locuința lui Adrian Păunescu va deveni un centru cultural.

Adrian Păunescu a fost un poet, critic literar, eseist, director de reviste, autor publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român. Acesta s-a născut la 20 iulie 1943 în Copăceni. Poetul s-a stins din viață la 5 noiembrie 2010, la Spitalul Floreasca din București.

Citeste si: Mircea Cărtărescu și-a făcut fericită soția cu 18 ani mai tânără: ”Cununia noastră de la Sângeorz, din vara asta, în variantă oficială și neoficială” FOTO


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri