Close sidebar
Close sidebar

Este oficial. Părinții primesc zile libere plătite dacă se închid școlile

Guvernul a adoptat în ședința de joi seară o OUG prin care se acordă zile libere părinților pentru a sta cu copiii, în cazul în care școlile vor fi închise din cauza epidemiei.

Alex Dumitrescu,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Documentul, care urmează să apară în Monitorul Oficial, stabileşte că unul dintre părinţii copilului care nu mai poate merge la şcoală din cauza suspendării cursurilor va primi zile libere plătite, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare.

OUG prevede acordarea indemnizaţiei aferente zilelor libere plătite acelor părinţi care îndeplinesc următoarele condiţii:
- au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară;
- celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.

În ce situații nu se acordă zile libere

Totuşi, zilele libere plătite nu vor putea fi acordate dacă unul dintre părinţi se află într-una dintre următoarele situaţii:

- este în concediu de creştere a copilului;
- este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere (în cazul copiilor cu dizabilităţi);
- este în concediu de odihnă/concediu fără plată;


- are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului;
- nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

Citeste si: Pensiile românilor, micșorate înainte de recalcularea din septembrie! Din ce cauză au primit unii pensionari decizii de reducere a pensiilor- kanald.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Pentru a beneficia de zilele libere, unul dintre părinţi va trebui să semneze o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt nu a depus şi el o astfel de cerere. Concret, declaraţia va fi semnată doar de părintele care continuă să lucreze, pentru a dovedi că nu a solicitat la locul său de muncă zile libere pentru supravegherea copilului din cauza suspendării cursurilor.

Şi părinţii din familii monoparentale vor avea dreptul să ia aceste zile libere.

Prevederile cuprinse în OUG adoptată de Guvern sunt similare celor aplicate până la finalul anului şcolar 2019-2020, în baza Legii 19/2020.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI