Johnson a spus că acum cei care nu pot munci de acasă, de exemplu cei din construcţii, trebuie să fie încurajaţi să meargă la muncă, însă să evite transportul public. “Atunci când mergeţi la muncă, dacă este posibil mergeţi cu maşina sau chiar, mai bine, pe jos sau cu bicicleta”.

De miercuri, britanicii sunt încurajaţi să facă mai multe activităţi sportive în aer liber. “Puteţi să staţi la soare în parcul din apropiere, puteţi să mergeţi în alte locuri, puteţi chiar să faceţi sport cu membri ai gospodăriei voastre.

Trebuie să respectaţi regulile de distanţare socială”, a subliniat premierul, adăugând că amenzile pentru cei care încalcă regulile vor fi mărite.

Pasul doi al relaxării măsurilor, condiţionat de felul în care va evolua situaţia legată de coronavirus şi care va intra în vigoare cel mai devreme la 1 iunie, va consta în redeschiderea magazinelor şi a şcolilor, în etape, începând cu clasele 1 şi a 6-a.

Pasul trei, aplicabil cel mai devreme din iulie, şi de asemenea condiţionat de evoluţia situaţiei, va consta în redeschiderea unor locuri din industria ospitalităţii şi a altor locuri publice, dacă vor fi sigure şi acolo se va respecta distanţarea socială.

Citeste si: Tătaru anunţă o testare la nivel naţional pentru Covid-19, după 1 iunie

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Sindromul capului care explodează, boala misterioasă care afectează tot mai mulți oameni. Ce este și cum se manifestă- antena3.ro

Boris Johnson a menţionat că prioritatea este protejarea oamenilor şi salvarea de vieţi, astfel că nu se poate “merge înainte” dacă nu se îndeplinesc cinci condiţii: protejarea NHS, scăderea ratei deceselor, scăderea ratei infecţiilor, obţinerea de materiale de protecţie suficiente pentru cei care au nevoie de ele şi asigurarea faptului că rata de propagare a virusului nu creşte.

Pentru monitorizarea progreselor, Johnson a anunţat înfiinţarea unui Sistem de Alertă Covid. Vor fi cinci niveluri de alertă: nivelul 1 înseamnă că boala un mai este prezentă în Marea Britanie, iar nivelul cinci, cel mai critic, este cel la care ţara ar fi ajuns dacă sistemul de sănătatear fi fost excedat, a explicat premierul britanic. Marea Britanie a fost la nivelul patru pe perioada de izolare, iar acum se îndreaptă către nivelul trei, a adăugat el.

Citeste si: Rafila: „Probabil vor fi zeci de mii de teste la nivel naţional”

“Deşi am făcut progrese în satisfacerea a cel puţin unele dintre condiţiile cerute de mine, nu le-am îndeplinit pe toate. Astfel, pur şi simplu nu este momentul să încheiem izolarea în această săptămână”.

Johnson a vorbit despre progresele făcute datorită sacrificiilor tuturor celor care s-au implicat în lupta împotriva coronavirusului, dar şi prin respectarea regulilor de distanţare de către populaţie. “Ar fi o nebunie să dăm cu piciorul la ce am realizat permiţând încă un vârf în pandemie. Trebuie să rămânem vigilenţi. Trebuie să continuăm să controlăm virusul şi să salvăm vieţi”.

Citeste si: Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre discriminările de care a avut parte din copilărie. Cum le-a depășit vedeta? „Cioara a ajuns în vârful pomului și tu ai rămas cărăuș de ziare.”- kfetele.ro

Citeste si: Horoscop zilnic, 10 septembrie 2024: Zodia care va avea parte de ghinion, situații dificile și emoții puternice- radioimpuls.ro

Citeste si: Șoferii care încalcă regulile din Codul Rutier vor fi amendați pe baza imaginilor filmate din elicopter. Ce văd polițiștii pe camere- antena3.ro

Boris Johnson a spus şi că pentru a se preveni “reinfectarea venită din străinătate”, curând va fi momentul să se impună carantina pentru oamenii care ajung în Marea Britanie cu avionul.

Citeste si: Camera Deputaţilor dezbate moţiunea simplă a PSD intitulată ”«Virusul Cîţu» a infectat economia naţională”

“Avem o cale, avem un plan şi toţi cei din guvern au presiunea şi provocarea de a salva vieţi, de a readuce normalitatea în vieţile oamenilor şi a readuce libertăţile de care avem nevoie. Dar până la urmă este un plan pe care toată lumea trebuie să îl facă să fie eficient. Vom învinge această boală diavolească. Vom redeveni sănătoşi. Şi deşi Marea Britanie va fi schimbată de această experienţă, cred că putem fi mai puternici şi mai buni decât înainte. Mai rezistenţi, mai inovatori, mai dinamici economic, dar şi mai generoşi. Însă deocamdată trebuie să rămânem vigilenţi, să controlăm virusul şi să salvăm vieţi”, a conchis Johnson.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si