1 din 6 | Patriarhul Daniel a sfințit racla Sfântului Constantin Sârbu.
2 din 6 | Racla cu moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu.
3 din 6 | Privegherea Sfântului Constantin Sârbu la Mănăstirea Mihai Vodă.
4 din 6 | Portretul preotului Constantin Sârbu. Imagine colorizată cu ajutorul inteligenței artificiale
5 din 6 | Mormântul preotului Constantin Sârbu, de la Biserica Sapienței.
6 din 6 | Fotografia și prima piatră de mormânt a preotului Constantin Sârbu, la biserica Sapienței, din București
Constantin Sârbu, un preot întemnițat și persecutat de regimul comunist, este celebrat zilele acestea la București, unde are loc proclamarea locală a canonizării sale. Biografia celui pe care Biserica Ortodoxă Română îl numește astăzi Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu trece însă și printr-o zonă complicată a istoriei României: Ion Antonescu, persoane cu trecut legionar și acuzații cercetate de Securitate.
Documentele cunoscute până acum nu demonstrează însă că preotul a fost membru sau simpatizant al Mișcării Legionare.
Constantin Sârbu, proclamat sfânt la câțiva metri de locul unde a slujit
O stradă îngustă din centrul Bucureștiului leagă, zilele acestea, două dintre locurile importante din povestea lui Constantin Sârbu. Pe de o parte se află Mănăstirea Mihai Vodă, iar la doar câțiva metri, Biserica Sapienței, unde preotul a slujit în ultima parte a vieții și în curtea căreia a fost înmormântat.
Vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă are loc proclamarea locală a canonizării sale. Potrivit programului publicat de Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române, Sfânta Liturghie începe la ora 08:30, iar de la 11:00 este programată ceremonia propriu-zisă, în timpul căreia este citit Tomosul Sinodal și este prezentată icoana sfântului.
Evenimentul a dus și la închiderea temporară a circulației în micul perimetru dintre cele două biserici.
Între timp a fost realizată o raclă pentru moaștele preotului. Patriarhul Daniel a sfințit-o pe 21 octombrie 2026, cu două zile înaintea proclamării locale, iar Biserica Sapienței pregătise deja un baldachin din stejar în care aceasta urmează să fie așezată.
Constantin Sârbu nu este însă canonizat abia acum. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea sa în ședința din 11-12 iulie 2024, stabilind titulatura de „Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu” și ziua de pomenire la 23 octombrie. Proclamarea generală a celor 16 sfinți canonizați atunci a avut loc la Catedrala Patriarhală, pe 4 februarie 2025. Ceremonia de acum este proclamarea locală, organizată în locurile legate direct de viața preotului.
Citește și: VIDEO Sărbătoarea Sfântului Dumitru: mii de oameni la Patriarhie
Ce presupune canonizarea în Biserica Ortodoxă
Din perspectiva Bisericii Ortodoxe, canonizarea nu înseamnă că instituția „face” pe cineva sfânt, ci că recunoaște oficial sfințenia unei persoane și permite cinstirea ei publică în întreaga Biserică.
Patriarhia Română explica, într-un comunicat publicat în 2024, că procesul presupune cercetarea vieții celui propus pentru canonizare și evaluarea unor criterii precum mărturisirea credinței, virtuțile, spiritul de jertfă, suferința pentru credință, existența
Odată adoptată hotărârea, consecințele sunt foarte concrete. Tomosul celor 16 sfinți proclamați în 2025 prevede înscrierea lor în Sinaxar, în cărțile de cult și în calendar, tipărirea slujbelor și a vieților acestora, realizarea și cinstirea icoanelor și posibilitatea ca noii sfinți să devină ocrotitorii unor biserici.
Există însă o precizare a Patriarhiei care devine importantă tocmai în cazul unor biografii istorice controversate. După ce Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a criticat în 2024 canonizarea unor clerici cu trecut legionar sau de extremă dreapta, BOR a susținut că unele persoane recunoscute drept sfinți pot să fi avut, la un moment dat, comportamente contrare învățăturii creștine. Biserica afirmă că analizează inclusiv schimbarea ulterioară a vieții și modul în care persoana și-a încheiat existența.
În același comunicat, Patriarhia preciza că se delimitează de orice afiliere ideologică sau politică partinică.Controversa din 2024 nu l-a vizat însă nominal pe Constantin Sârbu. Institutul „Elie Wiesel” a indicat atunci trei dintre cei 16 canonizați — Ilarion Felea, Ilie Lăcătușu și Dumitru Stăniloae — despre care a susținut că au făcut parte din Mișcarea Legionară sau au promovat ideologii de extremă dreapta. Un raport ulterior al Institutului reia aceleași trei nume.
În cazul lui Constantin Sârbu, problema este diferită: presupusele sale relații cu mediul legionar apar mai ales în documentele represiunii comuniste și în cercetări istorice care au analizat dosarul său penal.
Citește și: VIDEO „Noi muncim, nu furăm”. Credință și bani la poalele Patriarhiei
De la Huși la Bariera Vergului. Cine a fost Constantin Sârbu
Constantin Sârbu s-a născut la 10 ianuarie 1905, la Cavadinești, în actualul județ Galați. A crescut într-o familie săracă și și-a pierdut mama foarte devreme. După Seminarul Teologic, din 1925 a studiat la București, la Facultatea de Teologie și la Conservatorul de Muzică. În 1934 a fost hirotonit și a ajuns la Huși, unde a condus Școala de cântăreți bisericești și a devenit ulterior protoiereu de Fălciu.
În 1938 s-a mutat la București, după ce soția sa primise un post de profesoară. A primit nou-înființata parohie Parcul Călărași, într-un cartier muncitoresc sărac din zona Bariera Vergului, la actuala intersecție dintre Calea Călărașilor și Șoseaua Mihai Bravu. Parohia nu avea nici biserică, nici casă parohială, iar la început preotul a slujit într-o capelă amenajată la Așezămintele Regina Elena ale medicului Victor Gomoiu.
Ridicarea unei biserici avea să devină marele său proiect. Numai că terenul era greu de obținut, iar resursele enoriașilor nu puteau susține o construcție de asemenea amploare în plin război.
În acel moment intră în poveste Ion Antonescu.
Ion Antonescu a devenit ctitorul bisericii ridicate de preot
Legătura dintre Constantin Sârbu și regimul Antonescu nu este o simplă presupunere desprinsă dintr-un dosar al Securității. Sprijinul primit de preot pentru construirea bisericii de la Bariera Vergului este documentat.
Sprijinul a fost consistent. Un studiu dedicat ctitoriei, publicat în revista „Misiunea”, arată că în 1943 contribuția atribuită lui Antonescu era estimată de preot la circa 14 milioane de lei, față de aproximativ 2,5 milioane de lei strânși din donații. Alte ajutoare au continuat în 1944. Studiul estimează costul total al construcției de până atunci la aproximativ 40 de milioane de lei, dintre care circa 27 de milioane ar fi provenit prin contribuția sau intervenția personală a mareșalului.
Documentele cercetate de Adrian Nicolae Petcu oferă o altă defalcare pentru perioada aprilie-decembrie 1943: cinci milioane de lei în fonduri, materiale din depozitele Armatei, transporturi cu camioane militare și lucrări executate cu meseriași militari și prizonieri.
Ion Antonescu și soția sa au participat și la ceremonia punerii pietrei de temelie, în vara anului 1943, iar preotul Sârbu i-a mulțumit public pentru sprijin. În ianuarie 1944, preotul continua să-i solicite conducătorului statului diferite bunuri pentru sala cultural-misionară din subsolul bisericii.
Toate acestea probează o relație instituțională importantă între proiectul lui Constantin Sârbu și regimul Antonescu. Nu demonstrează însă, prin ele însele, că preotul ar fi împărtășit ideologia regimului și cu atât mai puțin că ar fi fost membru al Mișcării Legionare.
Această acuzație avea să apară mai târziu, odată cu anchetele Securității.
Citește și: VIDEO Drumul credinței: durerile românilor, la moaștele Sfintei Parascheva
Parastase pentru Codreanu și „botezuri legionare”. Ce apare în dosare
După instalarea regimului comunist, activitatea de la Bariera Vergului a intrat în atenția Securității. Ancheta lui Constantin Sârbu a urmărit inclusiv perioada războiului și oamenii care gravitaseră în jurul bisericii.
Potrivit documentelor din dosarul penal studiate de Adrian Nicolae Petcu, anchetatorii l-au chestionat pe Sârbu în legătură cu presupuse parastase sau pomeniri făcute după 23 august 1944 pentru Ion Antonescu și pentru liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. În anchetă mai apar așa-numitele „botezuri legionare” — copii ai căror nași ar fi fost legionari — și faptul că la cantina parohiei lucrase o femeie care activase anterior la „Ajutorul legionar”.
O altă cercetare publicată în 2016 inventariază aceleași acuzații și subliniază caracterul lor problematic: existența unor foști legionari în jurul parohiei, presupusele parastase și pomeniri, pentru Codreanu și Antonescu și acuzația privind „botezurile legionare”.
Securitatea i-a reproșat inclusiv că legionari ar fi participat la construirea bisericii. Cercetarea lui Petcu precizează însă că implicarea acestora identificată în documente ar fi constat în stingerea varului folosit la construcție.
Există, așadar, contacte și împrejurări care au permis anchetatorilor să construiască un dosar de suspiciuni. Dar aici apare o informație fundamentală: aceleași cercetări istorice nu îl identifică pe Constantin Sârbu drept membru al Mișcării Legionare.
Adrian Nicolae Petcu notează explicit că, la închisoarea Gherla, preotul era tratat de comuniști drept „legionar”, deși, potrivit documentelor consultate de istoric, nu fusese nici membru, nici simpatizant al Mișcării Legionare. Mai mult, pe coperta dosarului său penitenciar fusese înscris cu roșu cuvântul „Legionar”, în timp ce la rubrica privind apartenența politică apărea „apolitic”.
Distincția este esențială: existența unor acuzații în dosarele Securității nu poate fi echivalată automat cu demonstrarea lor. În România anilor '50, asemenea încadrări puteau avea și rolul de a fundamenta represiunea împotriva unei persoane considerate ostile regimului.
I s-a cerut să distribuie manifeste anticomuniste. A refuzat
Poate cel mai interesant episod din dosar este relația cu Constantin Dărășteanu, fost membru al Partidului Național Țărănesc și inițiator al unei grupări clandestine de rezistență anticomunistă.
În interogatoriul din aprilie 1954, Constantin Sârbu relata că Dărășteanu îl vizitase în 1951 și îi propusese să ajute la multiplicarea unor manifeste împotriva regimului comunist. Preotul susținea că a refuzat și că i-a cerut interlocutorului să nu folosească simbolul crucii în asemenea materiale, deoarece ar fi compromis Biserica.
Din același interogatoriu provine un schimb de replici revelator. Dărășteanu l-ar fi întrebat dacă religia admite vărsarea de sânge, iar Sârbu ar fi răspuns că nu. Potrivit declarației consemnate în dosar, interlocutorul său ar fi reacționat nemulțumit, invocând „apărarea nației”.
Nu putem ști din document dacă refuzul preotului a fost determinat de convingeri, de prudență, de teama represiunii sau de toate acestea la un loc. Putem spune însă ceea ce susține documentul: când i-ar fi fost propusă o participare concretă la răspândirea manifestelor clandestine, Sârbu a refuzat. Asta nu l-a ferit de condamnare.
La 9 octombrie 1954, Tribunalul Militar București l-a condamnat la opt ani de închisoare și trei ani de interdicție corecțională pentru „uneltire contra ordinii sociale” și pentru o infracțiune privind deținerea și necedarea de valută. A fost judecat împreună cu alți 23 de inculpați în dosarul „Salvatorii Neamului”.
Au urmat Jilava, Dej, Gherla, Poarta Albă și Salcia. La expirarea pedepsei nu a fost eliberat imediat, ci trimis pentru încă doi ani cu domiciliu obligatoriu la Viișoara, în Bărăgan. Documentele citate în cercetarea istorică arată că, în 1964, Ministerul Afacerilor Interne constata că nu mai fusese semnalat cu „manifestări dușmănoase”, iar măsura a încetat.
Întors în București, nu a mai primit biserica pe care o ridicase la Bariera Vergului. A ajuns la Biserica Sapienței, pe atunci într-o stare precară, și a început restaurarea ei și refacerea comunității din jurul lăcașului.
Care era contextul social al acelor vremuri
Orice informație din dosarele acelor ani trebuie însă citită în contextul unei societăți care trecuse, într-un interval extrem de scurt, prin dictaturi succesive, război, schimbarea alianțelor și instaurarea unui regim comunist sprijinit de Uniunea Sovietică.
Între septembrie 1940 și ianuarie 1941, Mișcarea Legionară s-a aflat chiar la guvernare alături de Ion Antonescu, în cadrul Statului Național-Legionar, ceea ce a însemnat că legionarii au ocupat funcții și au fost implicați în instituții și în numeroase activități publice.
Această realitate nu diminuează responsabilitatea Mișcării Legionare pentru violențe, jafuri, persecuția evreilor și crime precum cele din timpul rebeliunii și pogromului de la București, documentate inclusiv de United States Holocaust Memorial Museum.
Dar simplul fapt că o persoană a lucrat, într-un anumit proiect, alături de legionari sau a avut în jurul său oameni care fuseseră membri ai Mișcării nu dovedește, în sine, că era legionară și cu atât mai puțin că a participat la acțiunile criminale ale organizației.
La fel de multă prudență este necesară atunci când sunt citite documentele produse ulterior de aparatul represiv comunist. După preluarea puterii, noul regim nu i-a urmărit doar pe legionari: în închisori, lagăre și colonii de muncă au ajuns foști membri ai partidelor istorice, militari, polițiști, clerici, intelectuali, mari proprietari, țărani considerați „chiaburi”, oameni implicați în rezistența armată și, în general, persoane încadrate foarte larg drept „dușmani ai poporului”.
IICCMER arată că represiunea din perioada 1947–1964 a inclus anchete abuzive, arestări fără temei legal și chiar internări administrative fără proces, aplicate inclusiv persoanelor pentru care autoritățile nu aveau suficiente probe juridice. În acest context, etichetele înscrise de Securitate într-un dosar — „legionar”, „dușman”, „element ostil” — nu pot fi tratate automat drept verdicte istorice. Ele reprezintă surse importante, dar trebuie confruntate cu faptele, cu alte documente și cu gradul real de implicare al fiecărei persoane.
De ce îl numește BOR „mucenic”
Ultimii ani ai vieții lui Constantin Sârbu au fost marcați de probleme de sănătate și de supravegherea Securității.
Sursele bisericești susțin că autoritățile comuniste ar fi încercat să-l determine să divulge informațiile aflate la spovedanie. Patriarhul Daniel a afirmat, la sfințirea raclei din octombrie 2026, că preotului i s-ar fi transmis că, dacă refuză colaborarea, o intervenție chirurgicală îi va provoca moartea. BOR consideră astfel sfârșitul lui Constantin Sârbu drept unul martiric.
Constantin Sârbu a fost internat și operat și a murit la 23 octombrie 1975, la vârsta de 70 de ani. Basilica precizează că decesul a survenit în urma unei septicemii apărute după operație.
Tocmai pe această interpretare a persecuției și morții se sprijină titulatura bisericească de „mucenic”. În Pastorala Sfântului Sinod din 2025, BOR afirmă explicit că Sârbu a primit „moarte martirică” după ce a refuzat să trădeze Taina Spovedaniei.
Un detaliu straniu al istoriei: Antonescu apare și la Mihai Vodă
Există și o coincidență care adaugă o nouă dimensiune ceremoniei din 23 octombrie. Proclamarea locală a lui Constantin Sârbu are loc la Mănăstirea Mihai Vodă, iar în interiorul bisericiiexistă o reprezentare murală a lui Ion Antonescu — același conducător al statului care sprijinise cu zeci de ani înainte construirea bisericii preotului Sârbu de la Bariera Vergului.
O publicație a Institutului „Elie Wiesel” precizează că reprezentările unor personalități precum Regele Ferdinand, Regina Maria, Regele Mihai I, Ion Antonescu și Patriarhul Nicodim au fost realizate după 1990. Institutul a sesizat în legătură cu imaginea lui Antonescu Ministerul Culturii și Cultelor, apreciind că expunerea chipului unei persoane condamnate pentru crime de război într-un monument istoric încălca legislația privind promovarea cultului unor asemenea persoane.
Institutul „Elie Wiesel” amintește în aceeași cercetare ridicarea după 1990 a unor busturi și atribuirea numelui mareșalului unor străzi, fenomene limitate ulterior prin OUG 31/2002.
Legătura nu trebuie dusă mai departe decât permit faptele. Pictura lui Antonescu de la Mihai Vodă nu are legătură directă cu Constantin Sârbu. Dar istoria face ca, în 2026, ceremonia dedicată preotului a cărui biserică fusese ridicată cu un sprijin consistent din partea regimului Antonescu să aibă loc tocmai într-un lăcaș în care apare chipul mareșalului.
Dincolo de această coincidență, documentele conturează un Constantin Sârbu dificil de redus la o singură etichetă. A primit sprijin masiv de la Ion Antonescu și a cunoscut persoane cu trecut legionar. Securitatea l-a anchetat pentru presupuse parastase dedicate lui Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu și l-a tratat în detenție ca „legionar”.
Dar cercetarea dosarului său nu dovedește că ar fi făcut parte din Mișcarea Legionară, iar atunci când i s-ar fi propus concret să participe la răspândirea unor manifeste anticomuniste, propriul său interogatoriu consemnează un refuz.
A fost, în schimb, fără îndoială, unul dintre preoții loviți dur de represiunea comunistă: ani de închisoare, lagăr de muncă, domiciliu obligatoriu și apoi supravegherea Securității.
La mai bine de jumătate de secol de la moartea sa, aceeași biografie este privită astăzi dintr-o perspectivă cu totul diferită. La câțiva metri de locul unde a slujit și unde i-a fost mormântul, Constantin Sârbu este proclamat oficial sfânt. Iar documentele rămase în urmă arată că, între portretul construit de Securitate și cel construit ulterior de memoria religioasă, există o viață mult mai complicată decât oricare dintre cele două imagini luată separat.
