Eforturile noastre nu se vor opri până când România nu îşi va primi locul în rândul marii familii europene. Aderarea la spaţiul Schengen rămâne obiectivul de ţară al României. Am convingerea că vom repara această imensă nedreptate făcută României ”, a transmis ministrul.

Decizia de joi este una „injustă”

Lucian Bode a afirmat că decizia de joi este „profund injustă” pentru România şi cetăţenii români şi ”afectează credibilitatea noastră, a tuturor, ca uniune de reguli şi principii.

Citește și: Austria nu ne lasă în Schengen

Problemele cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României. Am demonstrat acest lucru cu cifre la ultimele întâlniri pe care le-am avut la Viena. România nu poate fi sancţionată nemeritat şi nejustificat pentru situaţia internă din Austria. Suntem solidari. Am oferit soluţii, am oferit sprijin, dar nu suntem responsabili de situaţia internă din Austria. Din păcate, aspiraţiile şi interesele a milioane de români, cetăţeni europeni, dar şi normele juridice europene,au fost puse pe locul doi în faţa agendei politice interne a unui stat membru. Cuvinte precum unitate, încredere, parteneriat, solidaritate sunt des folosite atunci când încercăm să definim principiile de funcţionare a Spaţiului Schengen. Astăzi, aceste principii au fost călcate în picioare ”, a declarat el.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta- wowbiz.ro

Bode a susţinut că este un vot împotriva UE, nu a României, şi ”împotriva unităţii noastre de care unii actori non-UE se pot bucura”.

El a menţionat că României i s-au făcut ”multe nedreptăţi” în decursul istoriei, iar de cele mai multe ori la realizarea lor a pus umărul Rusia.

Citește și: Temut interlop român asasinat în Malta

Citeste si: Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat femeia de afaceri: „Aveam leucoplast pe ușă, iar ploșnițele treceau prin leucoplast.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles- radioimpuls.ro

În final, gândurile mele, mulţumirile mele se îndreaptă către colegii de acasă, către ofiţerii şi sub-ofiţerii de poliţie ai Poliţiei de Frontieră, ai Poliţiei Naţionale, ai Jandarmeriei Române, precum şi spre tot personalul MAI şi al celorlalte ministere care au luat act de acest proiect, având convingerea că munca lor la final va fi răsplătită. Eforturile noastre nu se vor opri până când România nu îşi va primi locul în rândul marii familii europene. Aderarea la Spaţiul Schengen rămâne obiectivul de ţară al României. Am convingerea că vom repara această imensă nedreptate făcută României, românilor pentru că principiile UE vor prevala intereselor izolate de moment. Vom vedea ce decizii vom lua, aşa cum a anunţat deja primul ministru, proiectul aderarea României la Spaţiul Schengen rămâne un proiect de ţară şi ne vom recalibra paşii pentru demersurile din următorul Consiliu, sub preşedinţia Suediei şi lucrurile merg înainte ”, a concluzionat Bode.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si