Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani. Numele de Ana vine din evreiască şi are semnificaţia „Iahve (Dumnezeu) a avut milă“, sau „Iahve s-a îndurat“. De la el s-au format şi numele derivate – Aneta şi Anca (Ancuţa), numele compuse – Mariana, Ana-Maria sau diminutivele: Anişoara, Anica, Anita, Anuţa, Ani.

Transmite-le celor sărbătoriți de Sfânta Ana cele mai frumoase gânduri prin mesaje, urări şi felicitări în data de 9 septembrie 2021.

Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani

In aceasta zi speciala iti transmit cele mai sincere urari. Sa ai o viata plina de lucruri bune, iar Sfanta Ana, al carei nume il porti, sa te ocroteasca mereu. La multi ani de ziua numelui tau!

Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni. Iti doresc o zi de Sf. Ana cat mai frumoasa!

De Sfanta Ana, zi sfanta, sa se rasfranga asupra ta toata bunatatea si dragostea ce izvorasc dintr-o inima mare. La multi ani, mama! Te iubesc!

„Ana, azi te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fi mereu așa, blândă, bună și drăguță cu toți cei din jurul tău. Ești o prietenă de nădejde și un adevărat om.

La Mulți Ani din tot sufletul!”

Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani
Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Felicitări de Sf. Maria 2021: Imagini frumoase cu La mulţi ani!

„Astăzi e ziua ta, o zi frumoasă pentru tine. La mulți ani, Ana!”

„Anişoară, Anişoară, eu la tine vin diseară, să-ţi urez La mulţi ani şi o căruţă de bani!”

„Azi e ziua ta, ziua numelui tău, un nume frumos și simplu.

Să fi cuminte și să asculți de prietenii tăi pentru că noi îți dorim numai bine, fericire și să ai parte de toată fericirea din lume.”

„Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate şi fericire.

Să ai parte numai de zile senine şi însorite!”

Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani
Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

Citeste si: Calendar ortodox august 2021: Lista completă a sărbătorilor

Cele mai frumaose urări, mesaje și felicitări de Sfânta Ana pe care să le trimiți celor sărbătoriți

Fiecare raza de soare care atinge fata ta astazi semnifica ceva important. O raza de noroc, o raza de speranta, o raza de curaj si de o raza de iubire. Iti doresc ca anul imprejur sa fie luminat de astfel de raze. La multi ani!!!

„Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La mulţi ani!”

„Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îți doresc multă sănătate, fericire și tot binele din lume și să ai parte numai de zile senine și însorite!”

Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani
Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Adormirea Maicii Domnului 2021: Tradiţii şi obiceiuri româneşti

„Cu ocazia zilei de nume, îți doresc un munte de sănătate, o mare de iubire și un gând sincer de iubire!”

„Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi un călduros <La mulţi ani>, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!”

„Cu ocazia zilei tale de nume îți doresc o oră de liniște, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire și iubire. La mulți ani!”

„De Sfânta Ana, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulţi ani!”

„De ziua ce-ţi surâde-n prag/ Şi-i porţi frumosul nume/ Eu îţi doresc tot ce-i mai drag/ Şi mai frumos pe lume!”

Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani
Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Schimbarea la faţă, sărbătoare 6 august: Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă?

Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani

„De ziua numelui tău fie ca cele mai frumoase dorinţe să devină realitate. La mulţi ani!”

„Dragă Ana, îngerii să-ți călăuzească pașii și să-ți lumineze drumul în viața! La mulți ani, Ana scumpă!”

„Este ziua numelui tău. La mulți ani, Ana!”

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: „Orașul Mântuirii” sau „mini-Grecia” de la malul Mării Negre. Așezarea antică ascunde un tezaur chiar lângă țărm- antena3.ro

„Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. La mulți ani, Aneta!”

„Fie ca Sfânta Fecioară Ana, al cărei nume îl porți, să te ocrotească, să-ți călăuzească pașii și să-ți lumineze calea!”

„Fie ca Sfânta Ana să te ocrotescă, să-ți călăuzească pașii și să-ți lumineze calea!”

Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani
Sfânta Ana 2021: Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări cu La mulţi ani[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Rugăciune pentru Postul Sfintei Marii: Trebuie să o rosteşti în fiecare dimineaţă până pe 15 august

„Iubirea tăcută și nemărginită ce mi-o porți, încrederea și respectul față de tine, de mine, de noi, de relația noastră, mă fac zilnic să te iubesc tot mai mult. La Mulți Ani Ana dragă!”

„La mulți ani, Ana! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioară să-ţi lumineze drumul în viaţă”

„La mulți ani și mult noroc în această zi specială. Îți doresc să ți se îndeplinească toate dorințele.”

„La mulți ani, plini de fericire și de împliniri! Să te calce norocul și să ai numai zâmbete și soare în calea ta!”

„Mă bucur că ai apărut în viața mea, că am și voi avea bucuria de a trăi și simți o prietenie adevărată! Să îți fie viața binecuvântare și bucurie întocmai ca numele sfânt pe care îl porți!”

„Mă bucur că exiști în viața mea și mă bucur că Sfânta Ana, al cărui numei îl porti, mi te-a dăruit pentru a mă bucura de prietenia ta sinceră și necondiționată.”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si