Ajunul Crăciunului 2022: Tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să faci pe 24 decembrie 2022 pentru a avea noroc și sănătate?
Ajunul Crăciunului 2022: Tradiții și obiceiuri. Ajunul Crăciunului este ziua din an în care se fac ultimele pregătiri pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Iată care sunt cele mai importante tradiții și obiceiuri din această zi!
Gospodinele fac covrigi și colaci pe care îi oferă colindătorilor împreună cu nuci, mere sau vin. Tot înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului este bine este bine să se țină post pentru a avea parte de sănătate și noroc.
Pe 24 decembrie se împodobește bradul, copiii şi adulţii colindă și primesc daruri.
Nașterea lui Iisus Hristos a început să fie sărbătorită din secolul al III-lea în rândul lumii creștine.
Primele sărbători se derulau timp de mai multe zile din luna noiembrie și până în luna ianuarie. Biserica a ales să sărbătorească în această perioadă din an pentru a face ca vechile obiceiuri şi tradiţii păgâne să dispară și să fie înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători pe care creștinii o cinstesc: Nașterea Domnului Iisus Hristos.
Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în Ajun de Crăciun; - în ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc „pui”; - cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu le piardă la roit; - gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a
le avea și în anul următor; -în ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul.
Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se atât la sate, cât și la orașe.
Conform tradiției, noaptea sfântă nu trebuie să te prindă în grajdul cu fân sau în preajma boilor. O vorbă din bătrâni spune că animalele prind glas și povestesc nașterea Domnului, lucru care trebuie să rămână un secret.
Se spune că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid și poate fi văzut doar de acei credincioși buni la suflet.
Ajunul Crăciunului 2022: O superstiție din bătrâni
Ușa închisă- Este o superstiție din bătrâni și se referă la faptul că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa vizitatorilor. Această superstiție este pusă pe seama faptului că ne va alunga norocul din casă. În același timp, este un semn că familia trebuie să rămână unită în această seară magică.
În multe zone din țară, în ziua de Ajun, preotul și cântăreții bisericești merg cu icoana Nașterii lui Iisus Hristos.
Fără rachiu în Ajun- Mare grijă la ce bei! Se spune că rachiul este o invenție a diavolului, iar cel ce bea va fi controlat de acesta.
Poartă-te și vorbește frumos cu semenii- Dacă vrei să ai un an nou liniștit, nu vorbi urât, nu înjura, nu bârfi și nu te certa cu nimeni.
Fetele nemăritate care vor să își viseze ursitul trebuie să țină post negru. În alte regiuni din țară fetele nemăritate lasă afară peste noapte din toate felurile de mâncare pregătite negustate, ursitul va veni și va mânca și îl vor putea vedea.