Un copil de numai un an a ajuns la spital după ce a fost rănit cu un cuțit de o rudă în vârstă de trei ani.
Incidentul s-a petrecut vineri, în jurul prânzului, într-o locuință din comuna Manești, județul Dâmbovița. Băiețelul de trei ani este unchiul copilului rănit.
Potrivit relatărilor familiei, părinții erau plecați la muncă, la cules de mere, iar cei doi copii rămăseseră în grija unei adolescente de 15 ani, sora unuia dintre ei. La un moment dat, fata ar fi ieșit din casă să aducă lemne pentru foc. În lipsa ei, joaca celor mici s-ar fi transformat într-un incident grav.
Familia spune că băiețelul de un an l-ar fi lovit cu piciorul pe cel de trei ani, care ar fi luat un cuțit și l-ar fi aruncat spre el. Părinții nu știu de unde a luat copilul cuțitul și spun că este posibil să fi fost lăsat pe masă. Membrii familiei au povestit că au fost șocați de cele întâmplate.
Copilul rănit a fost dus la spital și operat.
Incidentul a stârnit îngrijorare și în rândul vecinilor, care au pus sub semnul întrebării dacă cei mici au fost supravegheați suficient.
Unii au spus că adolescenta avea și alte treburi de făcut și că nu ar fi știut că un cuțit se afla la îndemâna copiilor.Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru violență domestică, având în vedere gradul de rudenie dintre cei doi minori. Cazul a ajuns și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, ai cărei specialiști evaluează condițiile în care au fost lăsați copiii și dacă familia le poate asigura siguranța.
În funcție de rezultatul evaluării, părinții ar putea risca decăderea din drepturile părintești, iar copiii ar putea fi plasați într-un centru. Deocamdată, autoritățile nu au luat o astfel de măsură.