A crescut gaura la bugetul României, dar angajații de la stat nu au strâns cureaua nici în 2023
Deficitul bugetar a crescut cu peste 33% în primele zece luni ale anului 2023, față de perioada similară a anului anterior, dar guvernanții nu par îngrijorați de criza în care se află finanțele țării. Dovada: angajații din sistemul bugetar au încasat venituri cu 11% mai mari decât în 2022, în timp ce salariații din mediul privat nu o duc la fel de bine.
Author: Sorin Negru marți 28 noiembrie 2023 , 15:44
Este o creștere a deficitului bugetar de 33,2% în comparație cu cele 47,12 miliarde lei în minus de anul trecut.
Ce este deficitul bugetar și de ce contează foarte mult
Deficitul bugetar este indicatorul-cheie monitorizat de Comisia Europeană când vine vorba de evaluarea economiei României.
El reprezintă diferența dintre venituri și cheltuieli, cu alte cuvinte cu cât a cheltuit Guvernul mai mult decât a încasat în 2023.
Veniturile totale au însumat 418,85 miliarde de lei în primele zece luni ale anului, în timp ce cheltuielile bugetului general consolidat au fost de 481,66 miliarde de lei.
În timp ce veniturile au crescut cu doar 10 procente, cheltuielile au urcat cu 13,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cu un deficit de 4% din PIB la 31 octombrie, este greu de crezut că România se va încadra până la sfârșitul anului în ținta de deficit convenită cu Comisia Europeană.
Consiliul UE a emis o recomandare României pentru a pune capăt situației de deficit excesiv până cel târziu în 2024, stabilind țintele de deficit la 8,0% din PIB pentru 2021, 6,2% din PIB pentru 2022, 4,4% din PIB pentru
2023 și 2,9% din PIB pentru 2024.
Salariile bugetarilor continuă să crească, în ciuda crizei din Finanțele publice
Cu cât cheltuielile sunt mai mari decât încasările, România este nevoită să se împrumute mai mult- așa s-a ajuns ca datoria publică să se apropie de 51% din PIB, în timp ce în urmă cu 4 ani era de doar 35% din PIB!
După primele 10 luni din 2023, cheltuielile statului cu personalul (mai exact salariile și primele bugetarilor) au urcat cu aproape 11 procente.
Cheltuielile de personal au însumat 108,05 miliarde de lei, în creştere cu 10,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată în execuția bugetară.
Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 6,8% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Execuția bugetară după 10 luni din 2023
Cel mai mult au crescut cheltuielile cu dobânzile în 2023, acestea au fost de 28,13 miliarde de lei, cu 3,72 miliarde de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv 15,2% comparativ cu 2022.
Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 161,52 miliarde de lei în creştere cu 10,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, de la 1.586 lei la 1.785 lei, modificarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.000 lei la 1.125 lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii.
Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe primele zece luni ale anului 2023, au fost în sumă de 4,22 miliarde de lei, precum şi de majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.