Cătălina Grama interpretează unul dintre personajele centrale ale serialului de comedie "Strada Speranței", producție care va începe sâmbăta această, la ora 20:00, la Kanal D. Frumoasa vedetă interpretează rolul Denisei, iubita sexy a unui avocat de succes.
Tânăra aspiră să se căsătorească cu avocatul Titus Popescu, interpretat de Claudiu Maier, și face totul pentru a obține ceea ce își dorește.
Ce spune Cătălina Grama despre rolul său
" Am jucat multe fete de oraș, dar Denisa are ceva special. Este un fel de Scarlett O'Hara a fetelor de oraș, pentru că ea speră încontinuu, nu se oprește, trăiește niște dezamăgiri, prietena ei cea mai bună o trădează. Dar ea speră că mâine va fi mai bine și nu renunt ă. Chiar dacă aparent pare că nu avem multe lucruri în comun, în orice personaj al meu pun ceva din mine: energie, dinamism. Ce nu am comun cu personajul Denisa Sidor este firea ei legată foarte mult de latura financiară și materială a lucrurilor, nu îmi apratine.
Actrița, cântăreața și vedetă de televiziune, Cătălina Grama este în lumina reflectoarelor încă de la vârstă de 14 ani. La cei 41 de ani este o femeie împlinită atât profesional cât și personal. Este implicată în numeroase proiecte, dar e și mama a doi copii minunați, Achim și Zora.
"Sunt foarte ponderată, fericită, echilibrată. Am găsit fericire și un echilibru în viața de mama și de soție. Când sunt acasă, am grijă de familia mea. Sunt Cătălina în cea mai pură formă a mea în sânul familiei mele.
”Strada Speranței” de sâmbăta aceasta, 7 mai, de la ora 20:00, la Kanal D
Nu a uitat niciodată de unde a plecat și celor care nu îndrăznesc să viseze și să pună în practică ceea ce își doresc le spune să nu renunțe, să își urmeze visul, să aibă mereu în suflet speranța.
" Toți sperăm în primul rând în mai bine sau în mai mult, într-un ideal pe care ni-l conturăm cu toții la un moment dat. Am locuit ani de zile pe Strada Speranței, pentru mine era undeva în cartierul Vitan și asta se întâmplă când eram foarte mică, la începuturile mele, înainte de vârsta de 14 ani. Locuind acolo, pe această Strada Speranței a mea, am visat tot felul de lucruri și pot să spun cu mâna pe suflet că pe majoritatea le-am îndeplinit. Chiar mi-am depășit speranțele de foarte multe ori. Nu îmi imaginam ca pornind de acolo să ajung până aici. Cred cu putere că toți cei care se află în punctul acesta, pe o Stradă a Speranței, nu trebuie să renunțe nici la lucrurile pe care le visează, chiar dacă par imposibile. Nimic nu este imposibil. Totul se poate îndeplini", a subliniat frumoasa actrița.
"Strada Speranței", serialul de comedie urbană care stârnește hohote de râs, va putea fi urmărit în fiecare seară de weekend, începând de sâmbăta aceasta, 7 mai, de la ora 20:00, la Kanal D. Alături de Cătălina Grama, din distribuție fac parte mari actori, nume consacrate în televiziune, teatru sau stand-up precum Monica Anghel, Claudiu Maier, Sorin Pârcălab, Diana Dumitrescu, Ovidiu Niculescu, Andreea Doinea, Irina Ştefan, Dragoș Muşat, Gicu Gojira, Lia Sichevici, Şerban Gomoi, Alexandru Conovaru, Aristiţa Oprea.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.