Pacientul, în vârstă de 34 de ani, era internat pe Secția de Chirurgie 2 de la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, în urma unor fracturi costale rezultate tot în urma unei căderi de la înălțime. Bărbatul era cunoscut ca având probleme psihice.

Bărbatul s-a aruncat de la geamul salonului

La miezul nopții, pacientul s-a ridicat brusc din pat și s-a aruncat pe geam fără ca ceilalți pacienți să poată interveni.

În urma căzăturii, bărbatul s-a ales cu câteva fracturi, una dintre ele în zona umărului. În prezent, acesta se află în stare stabilă la ATI.

Citeste si: Un copil de 12 ani s-a electrocutat în Gara Fetești

„A fost demarată o anchetă să vedem circumstanțele producerii incidentului”, a precizat dr. Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, pentru presa locală.

Deținutul care a fugit de la Spitalul Bagdasar Arseni a fost găsit în zona Pieței Matache

Un deținut condamnat la 23 de ani de închisoare pentru tâlhărie a evadat din Spitalul „Bagdasar Arseni”.

Deținutul fugit din Spitalul Bagdasar Arseni a fost găsit în zona Pieței Matache, din Capitală.

Adrian Constantin Dincă, în vârstă de 32 de ani, este considerat deosebit de periculos, fiind condamnat la 23 de ani şi 10 luni pentru tâlhărie calificată.  

Penitenciarul Rahova a anunțat că, miercuri dimineață, că deținutul Adrian Constantin Dincă, de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă de 23 de ani și 10 luni de închisoare pentru tâlhărie calificată, a părăsit Spitalul „Bagdasar Arseni” din București.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Scene greu de privit pentru salvamontiștii care au intervenit în salvarea fetei atacate de urs- wowbiz.ro

Citeste si:  Doi români urmăriţi internaţional de autorităţile din Franţa şi Belgia, prinşi în judeţul Bihor. Ei sunt acuzați de trafic de migranți

„Pacientul-detinut D.A.C., 32 de ani, a fost internat în data de 09.05.2022 cu diagnosticul:  sechele posttraumatice mână și antebraț  drept. Paralizie joasă nerv ulnar. Retracție în grifă deget V mână dreaptă. A fost operat în 10.05.2022.”,  se arată într-un comunicat al Spitalului „Bagdasar Arseni”.

Citeste si:  Răsturnare de situație în cazul băiatului care provocat incendiul de la blocul din Constanţa. Adolescentul de 15 ani a fost trimis în judecată pentru 4 acuzaţii

Deținutul a plecat într-un halat alb și pantaloni scurți

La momentul evadării, deținutul era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare bleumarin, tricou bleumarin și halat alb.

Acesta mai purta o mască chirurgicală.

Citeste si:  O nouă lovitură pentru marocanul suspect în dublul asasinat de la Iași. Ce a declarat iubita lui Ahmed Sami El Bourkardi în fața procurorilor

Citeste si: Cristina Șișcanu, la cumpărături în Italia! Cât a dat vedeta pe o rochie dintr-un magazin de lux: „A avut reducere de 150 de euro.”- kfetele.ro

Citeste si: Ce ar fi făcut, de fapt, iubitul Mariei Diana în timp ce tânăra de 19 era atacată de urs: ”Totul s-a derulat în direct”- radioimpuls.ro

În vederea capturării deținutului au fost dispuse măsuri specifice, iar secțiile 15 și 26 de poliție au fost sesizate, dar și trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi Secţia Urmăriri din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, precizează sursa citată.

Citeste si: Scădere a numărului de cazuri noi COVID în ultimele 24 de ore. Câte decese s-au raportat

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si