Geamuri ale vagoanelor de tren şi uşi de acces fisurate, toalete neigienizate, săli de așteptare cu păianjeni pe pereţi sunt printre neregulile descoperite de ANPC în urma controalelor făcute în domeniul transportului feroviar, fiind aplicate amenzi de aproape 700.000 de lei.

Citește și: VIDEO- Sute de ciori au acaparat drumul de la intrare în Baia Mare! Oamenii au cerut ajutorul Ministerului Mediului

ANPC a transmis sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că a desfășurat de la începutul anului, o campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislației în domeniu, în ceea ce privește serviciile oferite consumatorilor la desfășurarea activității în transportul feroviar.

Ce au transmis autoritățile

Sub coordonarea comisarului şef al Regiunii Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, echipele de control din întreaga ţară au verificat 109 operatori economici. Pentru neregulile constatate, au fost date 89 de amenzi în valoare de 693.500 de lei şi a fost oprită temporar prestarea de servicii, până la remedierea deficienţelor, în cazul a 27 de operatori economici.
ANPC a precizat că operatorii economici opriţi temporar de la funcţionare se află în judeţele: Prahova, Caraş Severin, Vaslui, Olt, Dolj, Vâlcea, Covasna, Harghita, Mureş, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Cluj, Vrancea, Galaţi şi Buzău.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Citește și: Marfă contrafăcută, confiscată în județul Cluj! Sute de haine au fost scoase de la vânzare, iar amenzile au fost de 60.000 de lei

În urma controlului echipele ANPC au descoperit: condiţii igienice necorespunzătoare ale garniturilor de tren, respectiv geamurile vagoanelor şi ușile de acces fisurate, cotiere defecte cu partea metalica neacoperită, lipsa tapiţeriei sau existenţa uneia deteriorate (ruptă, tăiată), perdele de protectie pătate, murdare; folosirea unor toalete neigienizate sau igienizate parţial, degajând un puternic miros de dejecţii, cu pisoare defecte, fără produse de igienă, folosind vase de wc fără capac, fără

apă la grupul sanitar; prestarea serviciilor nealimentare pentru călători fără a asigura condiţiile igienice necesare; folosirea unor săli de așteptare neigienizate, nerenovate, cu păianjeni pe tavan, pereţi scorojiţi, pete de mucegai, infiltraţii de apă.

Citește și: VIDEO- Producătorii așteaptă recoltele de cartofi

De asemenea, alte probleme au fost: pavimente de pe peroane deteriorate, coşuri de gunoi ruginite; existenţa peroanelor neridicate la nivel, a unor peroane denivelate cu armătura de metal ieşită prin beton-la vedere; folosirea unui număr insuficient de scaune pe peron, cele existente fiind şi deteriorate; neafişarea informațiilor corecte şi complete la ghişeele de bilete; prezentarea unor tarife în moneda euro, fără a fi afişat cursul de schimb valutar al BNR; informare incompletă cu privire la reclamațiile consumatorilor.

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre starea ei de sănătate? „Întotdeauna există riscul să reapară.”- kfetele.ro

Citeste si: Suma colosală încasată de România la EURO 2024. Care sunt echipele de club din România care vor primi bani de la UEFA- radioimpuls.ro

Citește și: Descinderi în Piața OBOR din București: Ce nereguli au fost descoperite înainte de Paște? Amenzi de peste 300.000 de lei.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si