George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, merg în căutarea farmecului bucovinean autentic, iar primul popas îl vom face, prin intermediul emisiunii, la Ciocănești, în comuna- muzeu, emblemă a Bucovinei, care își dezvăluie întreaga frumusețe in aceasta editie ”ROventura”. Nu ratăm nici bucatele legendare și oamenii de poveste din Ținutul Gospodarilor.

ROventura

Citeste si: Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Bucovina, ținut fermecat

Călătorie la Ciocănești

Pentru început, pașii ne poartă la Ciocănești, aproape de granița munților cu Ardealul. Aici ni se dezvăluie, în toată splendoarea, una dintre cele mai cochete așezări din țară iar colecțiile muzeale din sat sunt o completare firească a celei principale, constituită de salba de case frumos împodobite, ca de sărbătoare. Oamenii locului au parte încă păduri întinse, pășuni grase și animale frumoase, de pe urma cărora au învățat să trăiască bine, de-atâtea generații deja.

Citeste si: Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Dârmoxa, paradisul bucovinean

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

ROventura

ROventura

ROventura

În inima Bucovinei

Nu departe de Ciocănești, pe valea Pojorâtei și până la Fundu Moldovei, totul e ca un sanctuar natural, un veritabil muzeu al Naturii. Ajunși pe tărâmul parcă fermecat al cailor huțuli, în inima Bucovinei, nu puteam să nu dăm o fugă și pe la casa de oaspeți a unuia dintre cei mai renumiți și iubiți gospodari dintre Obcine.

Este un fapt ca în Bucovina, plaiurile pitorești, dar și gastronomia locală te cuceresc iremediabil și te fac să revii, iar și iar.

Citeste si: Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la “ROventura”- La pas prin Oltenia de sub Munte

ROventura
ROventura

ROventura
ROventura

Nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si