Direcția de Sănătate Publică București...
Reguli noi în București pentru testarea Covid-19 la domiciliu. Începând cu marți, 2 noiembrie, bucureștenii care au simptome Covid se pot programa pentru a se testa...
Reguli noi în București pentru testarea Covid-19 la domiciliu. Începând cu marți, 2 noiembrie, bucureștenii care au simptome Covid se pot programa pentru a se testa...
Un pensionar de 88 de ani din localitatea Viişoara - comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, a fost salvat de pompierii voluntari, din casa sa care a fost cuprinsă de...
Un accident grav a avut loc vineri în comuna Girov din judeţul Neamţ, unde au fost implicate o ambulanță și o autoutilitară.
În Capitală, salvările ajung și după câteva ore la pacienți, iar asta nu e deloc bine, dacă ne gândim că de multe ori există oameni pentru...
În plină criză sanitară cauzată de valul 4 al pandemiei, numit de specialiști și valul nevaccinaților, serviciul de Ambulanță din București...
Miercuri, 4 august 2021, un bărbat de 57 de ani a murit în trenul accelerat Iaşi-Bucureşti chiar lângă soţia sa, care în tot acest timp a crezut că...
Accident extrem de grav în județul Arad. Două persoane au decedat şi două au fost rănite, fiind transportate la spital, în urma coliziunii dintre un autoturism...
O gravidă și un ambulanțier din Dâmbovița au ajuns la spital după ce auto-speciala în care se aflau s-a răsturnat pe marginea drumului.
O situație extremă care a avut loc duminică în Capitală ne arată că se poate face ceva pentru salvarea cu orice preţ a unei vieţi, atunci când...
O nouă tragedie petrecută în Botoşani ne arată neputinţa sistemului. Un copil de doar trei ani a murit în drum spre spital, pentru că ambulanţa nu...
Un copil de trei ani şi jumătate a murit în noaptea de miercuri spre joi în ambulanţa care îl transporta la spital, după ce o primă ambulanță...
Doi părinți din Cluj au publicat o discuție pe care au avut-o cu un dispecer de la Ambulanță, atunci când au sunat la 112 deoarece fetița de un și 6 luni...