O tânără în vârstă de 25 de ani, din Iaşi, care ameninţa că se aruncă de la primul etaj al unui bloc, a fost convinsă să renunţe la gestul extrem, dar în clipa în care a vrut să revină în casă s-a dezechilibrat şi a căzut.

Cum a căzut de la etaj tânăra de 25 de ani din Iași

Potrivit primelor informații, salvatorii au reuşit să o convingă pe tânără să intre înapoi în casă, însă aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut de pe geam.

Potrivit Antena 3, tânăra s-a oprit prima dată pe pervazul vecinului de la parter, iar apoi a căzut peste pompierii aflați lângă bloc.

„O persoană a sărit de la geam, etajul 1, în Alexandru cel Bun. La locul solicitării s-au deplasat 2 echipaje de intervenție, o ambulanță de prim ajutor calificat. În acest moment echipajele de intervenție solicită transportul la spital al victimei, dar aceasta refuză”, a transmis ISU Iași, potrivit BZI.

Cum a căzut de la etaj tânăra de 25 de ani din Iași

Cum a căzut de la etaj tânăra de 25 de ani din Iași

[Sursa foto: BZI.ro]

Cine este tânăra care a căzut de la etaj?

Conform sursei citate, tânăra care a încercat să se sinucidă este din Republica Moldova.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta- wowbiz.ro

"La ajungerea forţelor profesioniste persoana se afla la nivelul geamului, ulterior a fost convinsă să intre în casă, dar s-a dezechilibrat şi a căzut", a declarat George Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

Apoi a căzut peste pompierii sosiţi pentru a o salva. În final tânăra uşor rănită a fost dusă la spital pentru îngrijiri.

la un pas de tragedie in Iași

La un pas de tragedie in Iași

[Sursa foto: PixaBay]

Tragedie în Capitală: o tânără de 32 de ani din Iran a sărit de la etajul 11

Luni dimineața, o tragedie a avut loc în Capitală. O femeie de 32 de ani din Iran s-a aruncat de la etaj într-un complex rezidențial din Capitală.

Polițiștii au intervenit de urgență, dar a fost prea târziu. La scurt timp după apelul la 112 și după ce salvatorii au ajuns la fața locului, femeia s-a aruncat în gol și medici nu au mai putut să facă nimic pentru ea.

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si