Șine de cale ferată, rupte în urma temperaturilor...
În urma temperaturilor scăzute din timpul nopții, care au ajuns și la valoarea de -13 grade Celsius, a fost provocată ruperea șinelor de cale ferată pe anumite...
În urma temperaturilor scăzute din timpul nopții, care au ajuns și la valoarea de -13 grade Celsius, a fost provocată ruperea șinelor de cale ferată pe anumite...
Gerul provoacă întârzieri ale trenurilor. Cum va situația pe șine astăzi?
Mai multe trenuri au înregistrat întârzieri după ce vremea rea a întrerupt traficul feroviar în stația Mărășești.
În Gara de Nord aglomerația a fost însoțită de haos. O locomotivă a deraiat în Teleorman și a făcut ca mersul trenurilor să fie decalat. Unii...
Șase trenuri, inclusiv unul internațional, au adunat ore bune de întârziere, iar unele garnituri au fost oprite în câmp. Motivul, o furtună sau un tren marfar...
Uniunea Europeană a stabilit un regulament prin care se acordă despăgubiri în cazurile celor care pierd ore întregi în trenuri. Acesta a fost implementat și...
În zilele de marți, 25 iulie şi miercuri, 26 iulie a.c., din cauza temperaturilor extreme de 39 - 42 de grade Celsius care se vor înregistra pe raza mai multor județe,...
CFR SA a anunțat că trenurile pot circula mai încet în această perioadă din cauza caniculei, chiar și cu 20-30 km/h. Din cauza temperaturilor mari ale...
Două trenuri au fost anulate pe ruta Ploiești Sud - Măneciu din cauza mai multor copaci căzuți pe liniile de calea ferată. În același timp, alte patru...
CFR a anunțat marți mai multe deranjamente pe mai multe linii feroviare de la Gara de Nord. Transportul feroviar este blocat pe câteva linii.
Trenurile Intercity ar putea fi reintroduse în circulaţie la sfârşitul anului. Rutele pe care ar urma să circule sunt din București către orașe precum...
Patru trenuri de călători au staționat mai multe ore în Orșova și Severin din județul Mehedinți. 800 de persoane au fost blocate de azi-noapte în...
Canicula afecteaza mersul trenurilor. Trenurile vor circula cu viteză redusă și ar putea avea întârzieri de ordinul sutelor de minute.
Zeci și chiar sute de minute de întârzieri ale trenurilor au loc în Gara de Nord, după ce traficul feroviar a fost oprit pentru o perioadă de timp pe raza SRCF...
Din data de 12 decembrie intră în vigoare noul mers al Trenurilor 2021-2022. CFR Călători anunță că schimbarea va fi valabilă până la data de 10...
Cinci trenuri CFR au înregistrat întârzieri între 100 și 300 de minute din cauza unei avarii la alimentarea cu energie electrică pe raza Regionalei CF...
Mai multe trenuri au raportat întârzieri de sute de minute din cauza copacilor doborâți de furtună pe linia ferată. Conducerea CFR le recomandă pasagerilor ca...
Accident feroviar grav între București și Constanța. Două trenuri de marfă s-au ciocnit noaptea trecută lângă Fetești, iar mai multe vagoane au...
Trenurile care au circulat pe rutele Mangalia-București și Medgidia-București au înregistrat duminică întârzieri de sute de minute. Întârzierile...
În timp ce CFR Călători anunță o viteză record între București și Constanța, trenurile lăudate au întârzieri pe traseu,...
Câțiva fulgi de zăpadă și nişte rafale de vânt au dat peste cap circulaţia trenurilor. Au fost impuse restricții de circulație pentru că au...
„Cu natura nu te poti bate”. Acesta ar putea fi noul slogan al CFR, glumesc internautii, dupa ce 8 trenuri au ramas blocate pe sine din cauza furtunilor violente. Peste 800 de calatori...
Bilanţ horror pentru căile ferate din România. Datele arată că în tot anul 2018, trenurile au avut întârzieri de 6 ani.
Calatoria cu trenul se transforma in cosmar pentru mii de oameni. De aceasta data, trenurile care au venit din vestul tarii s-a confruntat cu intarzieri uriase, fie din pricina defectiunilor sau a...
A devenit o normalitate ca trenurile din Romania sa aiba intarzieri de zeci de minute. De rapiditate, nici nu se pune problema! In timp ce trenurile din Occident circula constant cu 250 de...
Toate trenurile din tara vor avea o intarziere medie de doua ore pentru ca circulatia pe ruta Craiova-Caracal a fost deviata din cauza accidentului de duminica.
Capitala si 14 judete sunt, vineri, pana la ora 15.00 sub cod portocaliu care vizeaza ninsoare abundenta, strat de zapada consistent, viscol si vizibilitate scazuta. In Bucuresti si in zece judete,...
CFR a anuntat ca un numar de 18 trenuri vor fi anulate, vineri, din cauza conditiilor meteo.
Iarna creeaza haos in toata tara! Din cauza vremii, mai multe trenuri au avut intarzieri zeci de minute.
Cel putin 15 trenuri care ar fi urmat sa soseasca sau sa plece, joi dimineata, din Gara de Nord din Bucuresti au intarzieri de pana la 180 de minute.
Intarzieri chiar si de peste doua ore inregistreaza trenurile care sosesc in Gara de Nord din Bucuresti, intrucat, din cauza temperaturilor ridicate, viteza garniturilor s-a redus cu 20-30 km/h...
Nici asta iarna n-a fost un asemenea haos in Gara de Nord. Sute de minute de intarziere au avut trenurile din cauza viscolului din tara. Colac peste pupaza, au intrat in greva spontana si angajatii...
Instalatia de semnalizare din zona de actiune a statiei CFR Chiajna s-a defectat sambata dupa ce mai multe persoane au incercat sa taie si sa fure cablurile, a anuntat compania CFR, administratorul...
La aceasta ora trenurile de calatori "circula fara intreruperi", 45 ajungand la destinatii cu intarzieri din cauza protestului spontan, de miercuri, potrivit CFR Calatori.
O parte dintre angajatii CFR au declansat un protest spontan miercuri dimineata, incepand cu ora 7:00, graficul de circulatie al trenurilor fiind afectat, informeaza compania, intr-un comunicat....
Mai multe trenuri de pe ruta Brasov - Constanta au avut, joi dimineata, intarzieri de peste 60 de minute, din cauza conditiilor meteorologice, in timp ce zeci de masini au ramas blocate in zapada...
CFR Calatori a anulat, vineri, 37 de trenuri, majoritatea dintre ele deservind zona de est a tarii. La aceasta ora nu sunt linii inchise si nici trenuri blocate, insa circulatia se desfasoara inca...
CFR Calatori a anulat joi 102 de trenuri, cu trei mai multe fata de nivelul din situatia publicata dimineata, majoritatea fiind legaturi intre localitati din sudul si estul tarii, iar din cauza...
CFR Calatori a anulat miercuri 80 de trenuri, majoritatea fiind legaturi intre localitati din sudul si estul tarii, iar din cauza ninsorii si a viscolului se circula cu restrictii de viteza pe...
CFR Calatori anunta, duminica dimineata, ca a anulat 48 de trenuri, majoritatea facand legatura intre Capitala si estul tarii si precizeaza ca lista urmeaza sa fie actualizata, in functie de...
CFR Calatori anunta, sambata, ca 93 de trenuri au fost anulate din cauza gerului, ninsorii si viscolului, circulatia desfasurandu-se in conditii meteo nefavorabile pe raza a patru regionale:...
Mai multe trenuri inregistreaza intarzieri, dupa ce, din cauza unei viituri, in zona localitatii Sihlea, circulatia feroviara a fost inchisa pe ambele fire intre Ramnicu Sarat si Focsani.